Gala Asociaţiei Studenţilor Basarabeni – 9 ani de la înfiinţare

0
454

19466361_391700867890394_5886659962538584276_oPe data de 24 iunie 2017, la Craiova a avut loc un minunat şi important eveniment pentru comunitatea studenţească. Studenţii basarabeni din Bănie au sărbătorit 9 ani de la înfiinţarea lor legală. Acest eveniment a adunat reprezentanţi ai asociaţiilor studenţeşti la nivel naţional.

Eremia Liuba- Preşedinte ASBC :
“Cu cât mai mare şi important este visul, cu atât mai importantă este echipa”
Este o mare bucurie şi realizare ca asociaţie studenţească să ajungem la 9 ani de activitate. Este un moment de satisfacţie sufletească pentru toată munca depusă de predecesorii noştri pentru a consolida echipa, ca mai apoi să avem rezultate.
Poate vă întrebaţi de ce am făcut Gală pentru 9 ani şi nu am aşteptat pentru aniversarea de 10 ani, răspunsul este că ne dorim ca lumea să afle că noi existăm aici şi ca anul viitor să avem o gala şi mai frumoasă şi mai extinsă. De regulă mă conduc după motto-ul lui Einstein, care zice că cei care au privilegiul de a şti, anume ei au obligaţia de a acţiona, iar spiritul meu civic nu mă lasă să rămân indiferentă şi să nu mă implic la integrarea şi reprezentarea studenţilor basarabeni din Craiova. ASBC niciodată nu ar fi existat fără voluntarii, care au pus câte o părticică din ei pentru a crea un TOT întreg, iar Gala noastră nu ar fi  fast posibilă fără susţinerea venită din partea Universităţii din Craiova, a Consiliului Judeţean Dolj, precum şi a Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti, cărora le mulţumim! Sunt sigură că ASB Craiova va evolua şi mai mult şi mai frumos, iar eu voi fi mereu alături de ei şi îi voi susţine în absolut tot ce îşi vor propune să facă!

Bordian Valeria, prim-vice-preşedinte ASBC :
“Noi suntem uniţi prin fapte şi idei spre un viitor mai bun…”
“E frumos să fii voluntar, dar mult mai frumos este să fii voluntar la ASB Craiova. Pentru mine, ASB Craiova nu a fost şi nu va fi o simplă asociaţie, ci este O FAMILIE, care creşte. ASBC este locul unde pot face lucrurile în stilul meu, fără a fi judecată, este locul unde fiecare treaptă este clădită pentru a te duce cât mai sus. ASBC a crescut foarte mult datorită voluntarilor plini de idei şi energie, pasiune şi idei. Gala intitulată De 9 ani ne pasă, a oferit ocazia de a mulţumi tuturor care au fost alături de noi şi ne-au ajutat să creştem. Familia mea ASBC este o experienţă de neuitat, unde tot ce a fost creat aici, îşi are amprenta asupra dezvoltării mele personale şi profesionale, unde fiecare idee e sămânţă pentru un proiect, iar fiecare voluntar- o rază de soare şi căldură. Cel mai bun lucru pe care îl putem face, este să rămânem uniţi. Și să nu uităm că Titanicul a fost construit de profesionişti, iar Arca lui Noe de voluntari. Sunt mândră că am făcut şi voi face parte din marea Familie ASBC. Noi suntem uniţi prin fapte şi idei spre un viitor mai bun.

Damian Mihai, vice-preşedinte ASBC :
“Credem în noi, credem în familia ASBC!”
Ce înseamnă ASBC pentru mine Activitatea de voluntariat mereu a fost o placere pentru mine, iar odata cu activitatea de voluntariat ce implica promovarea şi suportul tinerilor basarabeni, a devenit o pasiune. În cadrul ASBC nu există foşti membri, actuali sau viitori, suntem o familie care în fiecare an adoptă un copil. Aici împărţim fericirea şi dezamăgirea, luptăm şi căutăm motivare pentru realizarea unor noi lucruri. Nelson Mandela spunea : „ Secretul reuşitelor în viaţă nu este să nu cazi, ci de câte ori te poţi ridica.” , iar perseverenţa şi spiritul de echipa definesc în mod vădit puterea noastră de a ne ridica şi de a merge înainte. Suntem aici de fiecare dată când studentii şi elevii basarabeni au nevoie de ajutor sau consiliere. Ținem să promovăm valorile naţionale şi să ne aducem aportul în dezvoltarea Republicii Moldova pe plan international ASBC exista de 9 ani, perioada în care ne-am maturizat nu doar ca asociaţie, dar şi ca personalităţi, asumându-ne o serie de responsabilităţi şi implicându-ne activ în rezolvarea problemelor de ordin educaţional şi social. Toate acestea însă n-ar fi fost posibile fără colaborarea cu asociaţiile studenţeşti ( COS, OSACE, OSFM ) şi susţinerea Univerităţii din Craiova. Prin urmare suntem profund recunoscători şi deschişi spre noi colaborări. În viitorul apropiat ASB Craiova vine în întâmpinarea noilor studenţi şi salută implicarea acestora în cadrul ei. Am demonstrat că studenţii basarabeni sunt unii dintre cei mai buni, avem aspiraţii şi tindem pre succes.