Egipt: Opoziţia îi oferă termen până astăzi lui Morsi pentru a părăsi puterea

0
356
Mohamed Morsi

Manifestanţii egipteni au atacat, ieri, sediul Fraţilor Musulmani, la o zi de la ciocnirile sângeroase dintre susţinătorii şi opozanţii preşedintelui Mohamed Morsi. Clădirea, situată în cartierul Moqqatam din estul Cairo, a fost invadată de atacatori, care au aruncat obiecte pe fereastră, în timp ce alţii luau mobilierul. Martorii oculari au declarat că nici un membru al confreriei nu se afla în interior, deoarece au fost scoşi afară din clădire înaintea atacului. Mişcarea Tamarrod, aflată la originea contestării preşedintelui egiptean Mohamed Morsi, i-a cerut ieri acestuia să părăsească puterea până astăzi. „Îi dăm lui Mohamed Morsi termen până marţi, la ora 17.00 (18.00 ora României) pentru a părăsi puterea şi a le permite instituţiilor statului să pregătească alegeri prezidenţiale anticipate”, afirmă un comunicat al Tamarrod, publicat pe site-ul său de Internet. În caz de refuz, „marţi la ora 17.00 va fi debutul unei campanii de nesupunere civilă totală”. Tamarrod (revoltă în arabă), susţinută de numeroase personalităţi şi mişcări ale opoziţiei laice, liberale sau de stânga, asigură că a strâns peste 22 de milioane de semnături pentru organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate, ceea ce înseamnă un număr de alegători mai mare decât cel care l-a votat pe Morsi în iunie 2012 (13,23 de milioane). Această mişcare a făcut apel la manifestaţii de amploare, în cursul cărora, duminică, „milioane” de egipteni, potrivit armatei, au defilată în ţară cu ocazia primei aniversări a preluării funcţiei de către primul preşedinte civil al Egiptului. Cinci persoane au fost ucise în aceste contruntări între susţinători şi opozanţi ai preşedintelui. De asemenea, manifestaţii anti-Morsi au avut loc duminică în Alexandria (nordul Egiptului), al doilea oraş ca mărime al ţării, la Menuf şi Mahallah, în Delta râului Nil, precum şi la Port-Said şi Suez, pe canalul cu acelaşi nume, şi chiar în oraşul natal al lui Morsi, Zagazig, la nord-est de Cairo. Preşedinţia a reacţionat afirmând că „dialogul este singura cale de a ajunge la o înţelegere” şi că este „deschisă pentru a lansa un dialog naţional veritabil şi serios”.