Crucea Roşie Română – 135 de ani de umanitate

0
346

Pe 3 iulie a.c., Crucea Roşie Română aniversează 135 de ani de activitate neîntreruptă, ocazie cu care, în parteneriat cu Televiziunea Română, organizează „Gala Crucii Roşii – 135 de ani de umanitate”. Evenimentul – la care participă, alături de preşedintele Crucii Roşii Române, Mihaela Geoană, personalităţi din diferite domenii – Margareta Pâslaru, Loredana, Marcel Pavel, Nicolae Voiculeţ, Mariana Bîtang şi Octavian Belu, Cezara Dafinescu, Venera Arapu, Florina Cercel, Mihai Trăistariu şi Andrei Păunescu – va fi transmis în direct, atât pe postul naţional de televiziune, cât şi pe TVR Internaţional, în intervalul orar 21.10-23.50.  Emisiunea va fi prezentată de Iuliana Tudor, voluntar de onoare al Crucii Roşii Române.

Vor fi oferite distincţii unor persoane care au avut o contribuţie remarcabilă în viaţa Crucii Roşii Române şi va fi lansată o emisiune filatelică specială, dedicată acestei aniversări. Totodată, în seara Galei va fi prezentat proiectul social „Asistenţa la domiciliu pentru vârstnici”, ai cărui beneficiari sunt bătrâni singuri, cu afecţiuni cardiace. Acest program va fi realizat atât cu sprijinul voluntarilor CRR, cât şi cu ajutorul îngrijitorilor specializaţi în acest tip de activitate, care vor oferi vârstnicilor suport psihologic şi diferite servicii la domiciliu. «Din nefericire, trăim o perioadă în care mii de vârstnici, bolnavi şi singuri, au ajuns bunicii nimănui. Această etapă vulnerabilă a existenţei este o realitate pe care cu toţii o vom parcurge. Unii dintre noi, norocoşii, au alături familia sau prietenii. Ceilalţi, deloc puţini şi încercaţi de crunta singurătate, au nevoie de sprijinul semenilor pentru alinarea suferinţei. Pentru aceştia, proiectul „Asistenţa la domiciliu pentru vârstnici” reprezintă garanţia că există cineva preocupat de sănătatea lor», a declarat Mihaela Geoană, preşedintele Crucii Roşii Române.

Gala Crucii Roşii are ca scop colectarea de fonduri în vederea derulării acestui proiect, ca o soluţie de ajutorare a persoanelor vârstnice care nu se pot deplasa şi care au nevoie de îngrijire la domiciliu. Românii îşi vor putea arăta solidaritatea faţă de semenii lor vârstnici donând 2 euro sau 10 euro, până la 30 iulie a.c., la numerele oferite gratuit de operatori, pentru care nu se percepe TVA, astfel: În reţeaua Romtelecom:  0900.900.904donaţie de 2 euro/apel; 0900.900.906donaţie de 10 euro/apel; reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote: 876donaţie de 2 euro/SMS.