Bărbat din Dolj, urmărit internaţional pentru comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, extrădat din Belgia

0
439

În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliția Română a adus în țară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 59 de ani, ce aveau emise pe numele lor mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă. Printre acestea se află şi un doljean, condamnat la şase ani de închisoare, urmărit internaţional, pentru comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte.

Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franța, Spania, Țările de Jos, Belgia și Chile, mandatele fiind emise pentru tentativă la omor, pornografie infantilă, lovituri cauzatoare de moarte, trafic de droguri, infracțiuni rutiere, amenințare, delapidare, furt calificat și contrabandă. Cooperarea a fost realizată prin Centrul de Cooperare Polițienească – I.G.P.R., iar cei în cauză au fost încarcerați, în vederea executării mandatelor sau sentințelor, după caz. Printre urmăriţi este şi un  bărbat, de 49 de ani, din Dolj, care a fost adus din Belgia, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte. Tribunalul Dolj a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la şase ani de închisoare.