Zilele Craiovei: Testul de zâmbet

0
1096

Circumscrisă bogatului program de evenimente, consacrat Zilelor Craiovei, ședința festivă extraordinară a Consiliului Local Municipal, găzduită de sala de spectacol a Teatrului Național Marin Sorescu, a avut pe ordinea de zi numai puncte festive: decernarea titlului de cetățean de onoare al Craiovei unui număr de 7 foști compenenți ai echipei de fotbal Universitatea Craiova, câștigătoare a primului titlu de campioană a țării ( ediția 1973-1974) și premierea a nu mai puțin de 400 de elevi și 100 de cadre didactice pentru performanță școlară. Cu premii în bani. Ca o expresie a interesului administrației locale, deloc la primul demers de această factură, pentru școală, cu tot ce presupune ea. Prezentatorii întregului program, destul de articulat și interesant conceput au fost Ivona Stãnculeasa, manager la Filarmonica Oltenia și Lucian Dindirică, director la Biblioteca Județeană, ambii cu timbru plăcut, dicție impecabilă și agreabilă spontaneitate. O alocuțiune caldă, coerentă și mai ales calibrată a avut primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu. A fost o zi “mai altfel”, a fost una a testului de zâmbet. Și s-a zâmbit mult.