“Campionii Unei Mari Iubiri” – cetăţeni de onoare ai Craiovei

0
1591

Şapte dintre componenţii generaţiei care a adus primul titlu de campioană din istoria Universităţii Craiova, în 1974, au devenit „cetăţeni de onoare” ai Băniei, într-o ceremonie care a avut loc la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, cu ocazia Zilelor Craiovei.

La solicitarea clubului Universitatea Craiova, Primăria Municipiului Craiova a decis să confere titlul de „cetăţean de onoare” al oraşului foştilor fotbalişti ai Ştiinţei: Florin Oprea, Victor Niculescu, Ion Velea, Alexandru Boc, Dragu Bădin, Ion Niţă și Marius Purcaru.

Primarul Lia Olguţa Vasilescu le-a înmânat distincţiile foştilor jucători ai Ştiinţei, dintre aceştia absentând Dragu Bădin şi Ion Niţă.

Clubul din Bănie consideră că acei șapte foști fotbaliști ai Universității Craiova merită să fie cetățeni de onoare ai orașului, ținând cont de faptul că au contribuit la performanțele municipiului, pe plan sportiv. Ceilalţi componenţi ai „Campioanei Unei Mari Iubiri” au dispărut dintre noi, sunt peste hotare sau au primit deja această distincţie, cum sunt cazurile lui Teo Ţarălungă sau Mitică Marcu.

Generaţia care l-a avut ca lider incontestabil pe regretatul Ion Oblemenco”, supranumit „Tunarul Băniei”, a pierdut dramatic titlul de campioană în 1973, dar cu acea ocazie şi-a căpătat un nume de alint care a dăinuit prin decenii, Campioana Unei Mari Iubiri”. În anul următor, 1974, acea echipă, din care făcea parte şi „Minunea Blondă”, Ilie Balaci, precum şi Mircea Chivu, tatăl lui Cristi Chivu, a adus pentru prima dată titlul în Bănie. Ştiinţa s-a încoronat în ultima rundă, în urma unei remize, 0-0, în deplasare, cu Petrolul Ploieşti, pe 19 iunie, făcând de acea dată inutile tertipurile lui Dinamo, care reuşise să-i „subtilizeze” Ştiinţei campionatul precedent.

Portrul Florin Oprea a îmbrăcat tricoul Științei între anii 1967 – 1975. El a fost desemnat „ambasador al Universităţii Craiova” şi a dat lovitura de start la meciul din ultima etapă a campionatului, cu Sepsi. A fost vicecampion în 1973, finalist al Cupei României în 1975, căpitan al echipei naţionale de tineret U 21 şi component al lotului olimpic al României.

Victor „Fonfo“ Niculescu a fost fundaşul dreapta al echipei de legendă a Ştiinţei, născut şi crescut în Bănie. Ion Velea a apărat culorile Științei în perioada 1968-1974, iar după retragerea din activitate a fost arbitru de centru.

Alexandru Boc a jucat numai la echipe de tradiție, obținând două titluri și două Cupe ale României de-a lungul carierei sale de fotbalist profesionist. Alexandru Boc a ajuns la Universitatea Craiova în anul 1973 și a reușit să câștige încă din primul sezon campionatul. Timp de trei ani, acesta a îmbrăcat tricoul alb-albastru de 76 de ori, iar după finalul carierei sportive, Boc a mai fost președinte la Universitatea Craiova în 1998.

Dragu Bădin a ajuns în Bănie în 1972, unde a evoluat trei sezoane la Universitatea Craiova, bifând 70 de prezențe şi reușind să marcheze trei goluri. Ion Niţă s-a născut în anul înfiinţării echipei din Bănie, fiind un mijlocaș ofensiv cu multă calitate tehnico-tactică, ce a evoluat în tricoul alb-albastru în perioada 1967-1974.

Portarul Marius Purcaru a apărat buturile porții alb-albastre timp de doi ani, în perioada 1974 – 1976. A făcut tranziţia de la Campioana unei Mari Iubiri la Craiova Maxima.

Componența lotului Universității Craiova în anul competițional 1973/1974:

Portari: Florin Oprea (23), Paul Manta (12 meciuri); jucători de câmp: Petre Deselnicu (33 de meciuri, 2 goluri), Lucian Strâmbeanu (33), Alexandru Boc (32, 1), Ion Bălan (32, 19 – golgheterul echipei), Teo Ţarălungă (31, 11), Ion Oblemenco (29, 14 – căpitanul echipei), Ion Niţă (29, 2), Victor Niculescu (28), Ilie Balaci (27, 3), Dragu Bădin (25), Dumitru Marcu (25, 7), Cornel Berneanu (23), Costică Ştefănescu (20), Ion Velea (14, 1), Nicolae Ivan (9, 2), Ion Stăncescu (3), Ioan Kiss (2), Mircea Chivu (1), Ion Constantinescu (1), Nicolae Negrilă (1), Constantin Pană (1). Antrenori: Constantin Cernăianu, Constantin Oțet. Doctor: Vasile Frânculescu.