Licitația pentru proiectarea drumului de mare viteză Craiova-Lugoj a fost publicat pe SICAP

0
539

„Craiova – Lugoj: promisiune îndeplinită pentru Oltenia și Banat. Licitația pentru proiectarea drumului de mare viteză Craiova-Lugoj a fost publicată azi (marți – n.r.) pe SICAP”, a scris Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, pe pagina sa de Facebook.. Potrivit acestuia, lungimea estimată este de aproximativ 250 km. Licitația are la bază noul caiet de sarcini cu termene și plăți mult mai clare, care să nu mai rezulte în sincope la derulare. “Profilul drumului, autostradă sau drum expres, va rezulta din analiza cost-beneficiu, el putând să varieze pe sectoare, în funcție de costuri și dificultatea terenului. Din contract va reieși un studiu de fezabilitate cu grad foarte mare de detaliu, așa-numitul <preliminary design> (proiect tehnic <preliminar>), astfel încât o licitație design&build ulterioară să aibă majoritatea riscurilor (de ex. geotehnice) eliminate, dar să permită inovație și adaptare la tehnologia constructorului”, a mai precizat Drulă.