Comentariu / Acordul de la Paris: Donald Trump face anunţul!

0
395

trump_Acordul de la ParisDecizia asupra retragerii sau menţinerii SUA în Acordul privind limitarea încălzirii climatice, urma a fi comunicat aseară de preşedintele Donald Trump, aşa cum anunţase pe contul său de Twitter. Încă de la 27 mai a.c., la G7 de la Taormina (Sicilia) chestiunea respectivă a devenit un măr al discordiei, Donald Trump reiterând că trebuie să ţină seama de promisiunile din campania electorală. Acordul este apărat de China, UE, Canada. În cursul zilei de ieri, purtătorul de cuvânt al preşedenţiei, Sean Spicer, a evitat orice comentariu. Din 197 de ţări recunoscute de ONU, 195 au semnat Acordul de la Paris, negociat la sfârşitul anului 2015, cu ocazia COP 21, vizând limitarea încălzirii climatice cu 1,5 grade Celsius până în 2050. Ultima ţară care a parafat Acordul este Uzbekistanul, la 19 aprilie 2016. Donald Trump estimează că textul de la Paris penalizează ţara sa, potrivit unui apropiat consilier al preşedintelui, care s-a exprimat sub semnul anonimatului. Comentariile sunt aprinse. Acordul de la Paris nu poate fi denunţat – teoretic – decât la trei ani de la semnarea sa, adică în noiembrie 2019. În plus, este nevoie de un preaviz, aşa cum s-a convenit. Rămâne totuşi o posibilitate: SUA să părăsească Convenţia cadru a ONU pe încălzirea climatică. Adoptată în 1991, Convenţia gestionează Acordul de la Kyoto şi Paris. Numai părăsind această Convenţie ţara pune capăt automat Acordului de la Paris într-un an. Consecinţele diplomatice şi economice nu sunt de neluat în seamă, fiindcă este vorba de al doilea poluator al lumii, care abandonează lupta contra încălzirii climatice. Mai clar: un decret prezidenţial nu este suficient pentru activarea ieşirii din Acord. O trecere prin Congres, pentru a justifica ieşirea din Convenţia cadru, este iarăşi dificilă, întrucât Senatul SUA a ratificat Convenţia cadru a Naţiunilor Unite pe încălzirea climatică (CCNUCC) în 1992. Fără a mai aştepta sfârşitul suspansului de la Casa Albă, Beijingul, noul aliat în lupta contra încălzirii, s-a arătat dispus la o declaraţie comună alături de Bruxelles, pentru confirmarea continuării Acordului istoric şi accelerarea cooperării în acest domeniu. Ieri, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, s-a adresat direct lui Donald Trump prin intermediul canalului de comunicare favorit al preşedintelui american: Twitter. „Donald Trump nu schimba te rog climatul (politic) în mai rău”. Donald Tusk l-a întâlnit prima dată pe Donald Trump, la Bruxelles, săptămâna trecută.