Trei elevi de la „Fraţii Buzeşti” au găsit drumul spre performanţă

0
316

colegiul fratii buzestiUn nou succes pentru Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova. Trei elevi ai acestei instituţii de învăţământ, care au obţinut medalia de aur la faza naţională a Olimpiadei de informatică, desfăşurată, în luna aprilie, la Craiova, au trecut de testele efectuate şi au obţinut calificarea în loturile naţionale, urmând să reprezinte România la competiţiile internaţionale de anvergură. Este vorba de Ioan Bogdan Iordache  (cls. a XI-a), prezent la Olimpiada de Informatică a Ţărilor din Europa Centrală (pentru seniori), şi de doi elevi de gimnaziu –  Adrian Emanuel Dicu şi Alexandra Maria Udriştoiu  care vor reprezenta ţara noastră la juniori, la Olimpiada Balcanică, la această disciplină. Cei trei tineri sunt pregătiţi de acelaşi profesor, Marius Nicoli.