Rooney: “E cea mai bună naţională a Angliei în care am jucat”

0
368

Wayne Rooney e convins că naţionala Angliei va face o treabă bună la Cupa Mondială în ciuda faptului că Roy Hodgson va merge în Brazilia pe mâna unor jucători mai puţin experimentaţi ca Luke Shaw, Ross Barkley sau Adam Lallana.

Decarul luiManchesterUnited a jucat întâia oară la prima reprezentativă a Albionului în urmă cu 11 ani şi e cel mai tânăr debutant din istoria naţionalei engleze. Vârful lui Manchester United a îmbrăcat prima dată tricoul Angliei la 17 ani și 111 zile, într-un meci cu Australia, când selecţioner era Sven-Goran Eriksson.

“Este cea mai bună naţională a Angliei în care am evoluat. Singura noastră slăbiciune este că avem în componenţă mulţi jucători lipsiţi de experienţă, dar avem un potenţial incredibil. În 2004, la Campionatul European eu eram cel mai tânăr jucător din lot, dar fotbaliştii cu experienţă m-au susţinut enorm. Acum a venit rândul meu să-i ajut pe cei mai tineri, alături de Lampard şi Gerrard” a declarat Rooney pentru Daily Mirror.

Deşi e încrezător în forţa echipei sale, Rooney s-a ferit să dea un pronostic în ceea ce priveşte şansele englezilor la titlul mondial. “N-am nici cea mai vagă idee cum ne vom descurca la Mondial. E posibil să avem un impact major asupra turneului. Putem să surprindem pe toată lumea și să ajungem în finală”, a mai declarat decarul lui Manchester United.

Surprinzător, Rooney n-a punctat niciodată la un Campionat Mondial. Vârful de 28 de ani vrea spargă gheaţa pe pământ sud-american. “Nu am dat nici un gol până acum la Mondiale şi vreau să rezolv acest aspect. Vreau să mă descurc cât mai bine, nu neapărat doar pentru mine. Sunt conştient că voi ajuta echipa dacă voi juca bine, a încheiat englezul