În premieră, la Craiova / „Ford Driving Skills for Life”

0
347

Timp de trei zile, în perioada 13-15 iunie 2014, Ford România organizează la Craiova evenimentul Ford Driving Skills for Life,  un program gratuit de conducere defensivă adresat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani şi care posedă un permis de conducere valabil. Ford Driving Skills for Life face parte din activităţile Ford de responsabilizare socială (CSR) şi este oferit prin intermediul Ford Motor Company Fund, latura filantropică a companiei Ford. Programul a demarat în urmă cu mai mulţi ani în Statele Unite, iar în Europa acesta a fost implementat pentru prima dată în 2013, însă doar în câteva ţări precum Franţa, Spania, Italia, Germania, UK. Anul acesta, Ford Driving Skills for Life se extinde şi ajunge şi în România. ”Detalii mai multe despre program puteţi găsi pe http://www.drivingskillsforlife.ro, acolo unde tinerii pot să se şi înscrie pentru a participa la sesiuni. Un alt detaliu care merită adăugat este şi acela că echipa de traineri este de la Napoca Rally Academy, condusă în acest proiect direct de Bogdan Marisca. În prima zi a evenimentului, de la ora 10.00 va fi o sesiune de curs dedicată exclusiv jurnaliştilor”, a precizat Ana Maria Timiş, reprezentant Ford România.