Ziua Copilului, sărbătorită la Malu Mare cu dulciuri şi baloane

0
448

Copiii de la grădiniţa din localitatea doljeană Malu Mare au fost vizitaţi, ieri, de ziua lor, de reprezentantele Organizaţiei de Femei a PSD Dolj, care nu au venit cu mâna goală, ci încărcate de cadouri. Că să dovedească faptul că merită darurile primite, prichindeii s-au întrecut în a recita poezii şi cântecele dedicate Zilei Copilului. Pe lângă jucăriile şi dulciurile pe care le-au primit din partea femeilor social-democrate, copiii au fost premiaţi cu diplome pe care primarul Alexandru Dicu le-a înmânat “pentru toate năzdrăvăniile făcute”. “Astăzi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, am organizat o acţiune în cadrul căreia dorim să felicităm tinerele şi frumoasele vlăstare din localitatea noastră. Mă bucur să văd că ni s-au alăturat şi doamnele din clubul social-democrat, cărora le mulţumim pentru ajutorul pe care ni-l oferă ori de câte ori avem nevoie. Ne-am gândit că acest eveniment trebuie să fie ceva inedit şi, totodată, am dorit să le facem o surpriză acestor copii care învaţă foarte bine. Astăzi le voi înmâna şi câte o diplomă pentru toate năzdrăvăniile făcute”, a spus primarul localităţii Malu Mare.

“Cum ar fi viaţa noastră fără zâmbetul copiilor?”

Prezente la mai toate evenimentele care au în centrul atenţiei copilul, reprezentantele Organizaţiei de Femei a PSD Dolj au încercat şi ieri să le aducă zâmbetul pe buze şi să marcheze într-un mod deosebit Ziua Internaţională a Copilului, oferindu-le celor mici cadouri formate din dulciuri, jucării şi baloane colorate pe care cei mici le fluturau cu drag. Totodată, acestea au speră ca într-o zi, copiii de astăzi “să construiască o lume mai bună şi mai dreaptă”. “Pentru noi, cei mari, această zi este una deosebită, pentru că alături de copiii şi nepoţeii noştri trăim şi noi câteva clipe din copilăria noastră. Fiecare dintre noi am fost copii, dar, din păcate, mulţi dintre noi uităm de drepturile copilului, uităm că trebuie să le acordăm în permanenţă dragoste şi ocrotire. Organizaţia Judeţeană a Femeilor unui partid care are în centrul preocupărilor sale protecţia socială a cetăţeanului, în general, şi a mamei şi copilului, în particular, nu putea să nu marcheze ziua de astăzi printr-o acţiune care credem noi că aduce un strop de bucurie în sufletele copiilor. Cum ar fi viaţa noastră fără zâmbetul copiilor? Mai tristă, mai întunecată fără lumina ochilor jucăuşi ai acestor fiinţe minunate. Noi, reprezentantele Organizaţiei de Femei a PSD Dolj, le dorim tuturor copiilor un călduros La Mulţi Ani! Ei sunt viitorul nostru, ei sunt speranţa noastră de mai bine. Poate că într-o zi ei vor putea construi o lume mai bună şi mai dreaptă”, a afirmat vicepreşedinta Organizaţiei Judeţene a PSD Dolj, Luminiţa Torvecter.