Vestea că „Ţinutul Secuiesc” şi-a deschis, pe 31 mai a.c., o reprezentanţă la Bruxelles – având ca motivaţie atragerea de fonduri europene – consecinţa unui demers a trei europarlamentari UDMR, a generat o iritare temperată, şi deloc o baricadare în nervozitate. Mai întâi, unul dintre vicepreşedinţii grupului PPE, din cadrul Parlamentului European, din care face parte şi UDMR, eurodeputatul Marian Jean Marinescu, s-a declarat public împotriva acestei iniţiative, caracterizând-o drept „o provocare inutilă”. Care continuă, de fapt, un şir de gesturi de aceeaşi factură, promovate cu asiduitate. Ţinutul Secuiesc nu este o unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare, recunoscută formal de către legile româneşti şi de către Constituţia statului român. Un stat definit, prin Constituţia României, încă de la articolul 1, ca „naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. Acordarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice n-a intrat niciodată în discuţie şi nici în negocieri cu UDMR-ul. În mod justificat, senatorul de Dolj Mircea Geoană, preşedintele Senatului României, a adresat domnului Jerzy Buzek, preşedintele Parlamentului European, o scrisoare în care îşi exprimă încrederea că „biroul de reprezentare al Ţinutului Secuiesc” nu va fi recunoscut ca partener oficial şi instituţional de dialog. Cu atât mai mult cu cât, în acest moment, la Bruxelles, îşi desfăşoară activitatea un birou de reprezentare al Uniunii Consiliilor Judeţene din România, organizaţie ce reuneşte toate entităţile administrative de această factură din ţara noastră. Cum până în prezent, la nivel politic, s-au făcut auzite doar vocile a doi demnitari doljeni – eurodeputatul Marian Jean Marinescu şi senatorul Mircea Geoană – invitând la respectarea, cu bună credinţă, a regulilor şi legilor europene, suveranitatea şi integritatea teritorială a României nefiind discutabile şi nici negociabile, fireşte că poziţia publică a MAE, în aceeaşi notă, merită salutată, deşi a părut timidă, raportată la realitatea prezenţei UDMR în coaliţia de guvernare. Ţinutul Secuiesc nu este altceva decât o himeră a revizionismului maghiar, în nostalgia nevindecată după un trecut tragic României. O reprezentanţă la Bruxelles, acceptată tacit de conducerea UDMR, înseamnă doar o provocare inutilă, aşa cum corect a definit-o eurodeputatul Marian Jean Marinescu. Subiectul în discuţie a provocat, ieri, un scandal în Senatul României, între UDMR-istul Marko Bela şi liberalul Puiu Haşotti.