Universitatea putea rămâne în Liga I dacă fostul manager şi-ar fi pus în aplicare planul
Mititelu nu l-a adus pe Piţurcă pentru a face performanţă, ci doar pentru a-l ajuta să treacă un moment dificil atât pe plan fotbalistic, dar mai ales financiar. Pe latură fotbalistică, Mititelu i-a reproşat fostului manager că „ne-a lăsat cu 20 de puncte în iarnă”, ceea ce înseamnă că Piţi a adus 17 puncte din cele 30 acumulate întreg sezonul. Nu numai că Piţurcă a venit cu o sumă importantă de bani, dar speranţele patronului Ştiinţei se legau de influenţa şi relaţiile lui Piţi la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, de unde Mititelu ar avea de recuperat o sumă de bani. În momentul în care această din urmă cale nu a reuşit sau a stagnat mai mult decât era cazul, iar Mititelu nu a făcut rost de bani, Piţurcă a propus o nouă politică prin care clubul să evite dezastrul financiar, iar echipa să se menţină pe linia de plutire în Liga I. „Voiam să vindem câţiva jucători, să achităm datoriile la fisc şi să cumpărăm alţii pe bani puţini, dar pentru valoarea cărora garantam eu, poate erau chiar mai buni decât cei care îi vindeam. Astfel, Universitatea ar fi primit şi licenţa, iar după cum a decurs returul am încredere că puteam să ne calificăm şi într-o cupă europeană” explica Piţurcă strategia pe care urma să o aplice în Bănie. Mititelu nu a fost de acord cu planul managerului şi a recurs la deja cunoscuta „suspendare” a lui Piţi şi a întregului său staff, acesta fiind începutul sfârşitului pentru Universitatea Craiova. Mititelu a pretins atunci că nu este de acord să înstrăineze jucătorii „crescuţi” de el, însă peste câteva luni a fost nevoit să se dispenseze de aproape întreaga echipă, dar şi cu preţul retrogradării pe teren şi mai cu seamă cel a-l neobţinerii licenţei pentru Liga I, care ar fi însemnat rămânerea în primul eşalon în contextul actual, în care va evita retrogradarea chiar şi ultima clasată, Sportul Studenţesc. Decizia luată în iarnă de Mititelu a însemnat practic îngroparea echipei-fanion a Olteniei, aflată acum foarte aproape de Liga a III-a. Mititelu era conştient de dezastrul care urma să vină din moment ce singurele surse de venit în sezonul trecut au fost banii de la Victor Piţurcă şi cei obţinuţi din drepturile de televizare, patronul recunoscând că se află într-un mare impas financiar de ceva vreme. Mititelu de fapt nu a vrut să nu vândă jucători altor echipe, ci nu a vrut ca Victor Piţurcă să o facă, din moment ce nu a trecut mult timp până când Mihai Costea a fost propus lui Gigi Becali şi transferat pentru 1,4 milioane de euro în Ghencea.
Probleme şi cu licenţa pentru Liga a II-a
Directorul Comisiei de Licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru a explicat în ce condiţii Ştiinţa poate evolua în Liga a II-a: „Universitatea Craiova trebuie să depună o solicitare până la data de 6 iunie că doreşte să evolueze în liga secundă. În acest caz se va analiza dacă dosarul este corespunzător acestui eşalon. Dacă răspunsul va fi negativ mai rămâne o variantă. Fiind primul an de licenţiere pentru liga secundă, Comitetul executiv al FRF poate decide dacă o echipă poate fi păsuită“. Faţă de problemele pe care le-a avut la dosarul de licenţiere pentru Liga I, Universitatea Craiova va fi confruntată cu una nouă, respectiv datoria de 7 milioane de euro faţă de Victor Piţurcă, aceasta nefiind în vigoare atunci când s-au depus dosarele de licenţiere pentru următorul sezon al Ligii I.
Universitatea Craiova a avut cele mai multe probleme în dosarul de licenţiere pentru Liga I dintre echipele cărora le-a fost refuzat dosarul. Astfel, Ştiinţa nu a primit licenţa pentru 3 încălcări ale Regulamentului de Licenţiere a Cluburilor: încălcarea articolului 11, privind definirea solicitantului de licenţă, pentru încălcarea articolului 23, privind stadionul pentru competiţiile de club şi încălcarea articolului 47, privind lipsa datoriilor financiare restante către angajaţi şi către asigurările sociale sau autorităţile fiscale.
aveti o logica bolnava.Piturca a vrut sa vanda si nu a vrut Mititelu! caci de aceea il adusese,nu? ,sa ajute financiar ci nu sa vanda ! Cand Mititelu a vrut sa vanda pe Gaman caci avea si oferta, i l-au furat !Nu il dadea in tara, nu la Dinamo ! Cand a dat la Steaua sunt sigur ca a dat din trupul lui !Sunteti tot mai inversunati toti impotriva lui Mititelu, de aceea suporterii cu capul pe umeri sunt alaturi de el.Mai bine retrogradati luptand,decat salvati si cu fundul ferferitze!
Singuri recunoasteti de ce l-a adus Mititelu pe Piturca,in prima fraza a articolului. Apoi vreti sa ne salvam dand jucatorii! Pai asta o putea face Mititelu si fara Piturca. Meritul lui este ca nu s-a lasat ingenu ncheat. A luptat si lupta pana la capat! Bravo boovene ! Din Grecia iti spun sa te lupti si sa nu cedezi caci adevaratii suporteri te sustin ! Vedem si noi ce mafie e la FRF. Dinamo si Steaua si Rapid au datorii cat blocul si ei le vad pe ale noastre ,cat bordeiul ! NU CEDA !
pe cei doi ii are acum in custodie Giovani Becali. Iata adevaratul motiv pentru care nu e inghitit Mititelu : a vrut sa vanda fara sa treaca pe la cei din mafie !Cei de la FRF (dij)muiesc totul ! nasu,corleone…piturca e un biet pion. otravit !
Comments are closed.