Legea privind alegerea primarilor din primul tur de scrutin, indiferent de procentajul obţinut şi de prezenţa la vot, reprezintă, fără îndoială, un regres al procedurilor democratice. Este anulat, astfel, principiul reprezentativităţii, fundamentul democraţiei. Adoptarea acestei legi, în Camera Deputaţilor – decizională –, după ce Senatul o respinsese, nu demonstrează altceva decât încercarea menţinerii primarilor actuali ai PD-L şi avantajarea candidaţilor UDMR, în Ardeal. Teoretic, nu există nici o justificare juridică în promovarea acestei legi de parlamentarii care susţin actuala putere. Numai că, în opinia sociologului Vasile Dâncu, ea s-ar putea întoarce chiar împotriva lor. Cu condiţia unei comunicări desăvârşite cu electoratul a PSD şi PNL, a desemnării celor mai buni candidaţi şi, evident, a mobilizării propriului electorat. Alegerile locale de anul viitor constituie primul test major al USL, care are posibilitatea să-şi demonstreze forţa. Problema în discuţie este reprezentativitatea viitorului primar. Desemnarea acestuia, cu un procentaj de 20-30%, dintr-o participare la vot de sub 50%, la nivelul unei comunităţi, fragilizează autoritatea administraţiei publice locale, în condiţiile în care se vorbeşte de descentralizare administrativă şi autonomie locală. Potrivit prevederilor actualei Legi nr. 215/2001, republicată, primarul reprezintă autoritatea administraţiei publice cu caracter executiv, un agent al colectivităţii teritoriale. Legitimitatea sa este conferită şi de scorul cu care şi-a adjudecat alegerile locale. În sistemul administraţiilor publice din România, identitatea acestei autorităţi este relevată de totalitatea drepturilor, obligaţiilor şi responsabilităţilor consacrate prin Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali şi Legea nr. 215/2001, republicată, a administraţiei publice locale. Şi se poate discuta pe această temă. Singura noimă a alegerii primarilor din primul tur de scrutin, aşa cum se prevede prin recenta lege, promovată de Camera Deputaţilor, ar fi doar în condiţiile în care participarea la vot ar fi obligatorie, aşa cum se întâmplă doar în câteva state europene. Altfel, măsura electorală nu ţine de o modernizare a statului român, ci, mai degrabă, de atrofierea administraţiei locale, de evitarea confruntării democratice, menită a proiecta adecvat opţiunea cea mai îndreptăţită a alegătorilor. Cum în state membre ale Uniunii Europene, precum Franţa, Italia, în care au avut loc recent scrutinuri electorale, se practică şi turul al doilea, pentru departajarea candidaţilor, neîndoielnic, actuala lege este una proastă, cu efecte nefaste. Ca atâtea altele.
