Maşina lui Mihai Rotaru, implicată într-un accident la cantonamentul din Luncă

0
832

Un autoturism care aparţine finanţatorului Universităţii Craiova, Mihai Rotaru, a fost implicat azi, în jurul orelor 18.00, într-un accident rutier, chiar la ieşirea din baza de pregătire a echipei din Bănie, respectivul la cantonamentul “Ilie Balaci” din Lunca Jiului. În maşină se afla şoferul lui Mihai Rotaru, care nu a acordat prioritate unui tânăr de 17 ani care se afla pe un scuter, acesta din urmă fiind transportat  la Spitalul Judeţean de Urgenţă în urma impactului. Şoferul lui Mihai Rotaru a fost fost testat cu aparatul etilotest rezultat fiind negativ, dar polițiștii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

„În seara zilei de 02 mai a.c., 18.32, poliţiştii Biroului Rutier Craiova au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe bld. Ilie Balaci, din municipiul Craiova. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism la ieșirea din curtea unei societăți comerciale către bld. Ilie Balaci, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui moped condus de un minor de 17 ani, din comuna Bucovăț, care circula pe bld Ilie Balaci, fiind lovit de acesta din urmă. În urma evenimentului rutier, conducătorul mopedului a necesitat îngrijiri medicale fiind transportat la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultat fiind negativ, conducătorul mopedului neputând fi testat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul” este comunicatul Poliţiei Craiova.