Echipele cu cele mai multe trofee UEFA Champions League

0
724

Champions League este regina competițiilor europene de fotbal și cea mai vizionată întrecere sportivă din lume. Toate echipele mari își doresc să aibă acest trofeu în palmares și sunt câteva care au reușit acest lucru de mai multe ori.

Pe de altă parte, echipe cu nume foarte mari, precum Manchester City, nu au reușit să triumfe în această competiție. casele online de pariuri par să îi vadă favoriți totuși anul acesta, deci acest lucru se poate schimba. În următoarele rânduri vom trece în revistă echipele cu cele mai multe victorii în Champions League.

Real Madrid – 14 titluri

Supranumită Regina Europei, Real Madrid este echipa cu cele mai multe victorii în competiția ce pune față în față cele mai puternice formații. Los Blancos este pur și simplu incredibilă atunci când vine vorba de Champions League. Formația are nu mai puțin de 14 titluri în Champions League sau Cupa Campionilor Europeni, așa cum se numea competiția în formatul vechi.

Primul succes a venit în sezonul 1955/56 și începând cu anul 2000, Real Madrid a acumulat un număr incredibil de trofee – 7. Este ușor de înțeles de ce presa și suporterii consideră că Real este uneori sinonimă cu succesul în Champions League.

Dar pe lângă numărul de trofee, Los Blancos mai deține un record absolut. Cele trei victorii consecutive în sezoanele 2015/16, 2016/17 și 2017/18. Aflați sub conducerea lui Zinedine Zidane, un fost mare jucător al echipei din Madrid, jucătorii au reușit această performanță greu de egalat.

AC Milan – 7 titluri

Chiar dacă o perioadă au lipsit din peisajul competiției de top din Europa, AC Milan cea mai de succes echipă din Champions League, după Real Madrid. Gruparea din Italia are 7 trofee in palmares, cu unul mai mult decât ocupantele locului trei.

Milan a cucerit primul trofeu al Cupei Campionilor Europeni în 1963, urmat de un al doilea succes în 1969, al treilea titlu venind în 1989. Ultimul succes în cea mai râvnită competiție din Europa a venit în 2007, atunci când Filippo Inzaghi a înscris două goluri pentru a asigura trofeul în fața celor de la Liverpool.

Liverpool – 6 titluri

Pentur că am menționat Liverpool în paragraful anterior, iată că ne continuăm această listă cu echipa din Anglia. De fapt, cele două echipe au o istorie foarte interesantă în ceea ce privește meciurile directe. Dacă ultimul trofeu al lui Milan a venit împotriva lui Liverpool, în 2007, unul dintre cele mai răsunătoare victorii pentru Liverpool a venit cu aceeași echipă.

Vorbim desigur de finala din 2005, atunci când Cormoranii erau conduși cu 3-0 la pauză. Apoi, a urmat o repriză secundă de excepție pentru a egala scorul la 3-3. Au urmat apoi loviturile de departajare unde Liverpool s-a impus în cele din urmă.

Bayern Munich – 6 titluri

Echipa care domină Bundesliga de ani întregi are un palmares foarte bun și în Champions League. Momentan, nemții au același număr de victorii ca Liverpool și ultimul triumf a venit destul de recent. În 2020, împotriva celor de la PSG, Bayern și-a asigurat cel de-al 6-lea titlu în cea mai dorită competiție europeană.

Barcelona – 5 titluri

Barcelona, rivalii de tradiție ai celor de la Real Madrid apar și ei în acest top al echipelor cu cele mai multe trofee. Aceștia au reușit să cucerească “trofeul urecheat” de 5 ori între 1992 și 2015.

Este interesant că primul trofeu a venit așa de târziu pentru o echipă de asemenea anvergură. De asemenea, ultimul success pentru Barcelona a venit în 2015 iar catalanii tânjesc după o nouă victorie.

Real Madrid, și AC Milan au ocazia de a trece încă un trofeu în palmares anul acesta în timp ce Manchester City și Inter Milano pot să guste succesul pentru prima dată în Champions League. Nu rata meciurile extraordinare din ultimele etape ale competiției!