“U” Craiova anunţă pierderi de peste 1,2 milioane de euro

0
695

Universitatea Craiova a pierdut până în prezent peste 1,2 milioane de euro din cauza pandemiei de coronavirus. Anunţul a fost făcut de acţionarul Mihai Rotaru, care a adăugat că speră ca pierderile să nu depăşească 2 milioane de euro, asta în cazul în care campionatul s-ar relua la jumătatea lunii iunie, aşa cum el estimează. Rotaru a confirmat că gruparea din Bănie a apelat programul de împrumut IMM Invest,  pentru firmele care au probleme financiare cauzate de pandemia de COVID-19.

„Universitatea Craiova a pierdut puţin peste 1,2 milioane de euro, sperăm să nu pierdem mai mult de 2 milioane de euro până la 13-15 iunie, când ar putea începe campionatul.  Ne-am plătit jucătorii şi o să-i plătim în continuare, dar la orice mişcare de pe piaţă trebuie să fim atenţi şi să luăm decizii imediat. Pe lângă bani, o să pierdem şi suportul publicului, una e să ai 30.000 de oameni alături, alta e să ai 120 de oficiali. Am apelat la acel program de împrumut, fiindcă scopul nu este să ieşim doar cu capul sus, ci să ieşim şi mai puternici din această criză. Nu sunt bani guvernamentali, statul doar garantează, iar banca îţi oferă bani cu dobândă. Clubul nu poate oferi garanţii, că nu are active” a spus Rotaru, la Digisport.

Acesta a adăugat că Universitatea a căutat un loc de cantonament peste hotare, dar nu l-a găsit, încă fiind posibilă plecarea din Bănie în zilele următoare, după efectuarea testelor pentru COVID 19 la nivelul întregului lot.

„Noi voiam să plecăm din ţară cu echipa în perioada următoare, am luat în calcul inclusiv ţări precum Uzbekistan, Kazahstan, dar cel mai aproape am fost de Germania, unde am găsit ceva între Osnabruck şi Munster, o bază frumoasă, dar joi a căzut, nu ne-au lăsat autorităţile landului respectiv, ne-au spus că nu se poate. Dacă găsim ceva până luni sau marţi, plecăm peste câteva zile, suntem focusaţi pe asta, dar dacă nu găsim repede, atunci nu mai plecăm, fiindcă sperăm că de pe 16 mai să ne putem pregăti. Suntem îngrijoraţi de ce se întâmplă, suntem prudenţi în acţiuni, dar suntem atenţi şi la oportunităţi. Fotbaliştii au ieşit 3 câte 3, pentru a-şi recupera din tonusul pierdut în cele 2 luni. Am avut noroc că, în afară de Pigliacelli, care nu acum e plecat, Ivanov şi Gustavo, toţi jucătorii au fost în România. Până joi nu am avut cadrul legal pentru a-i testa, dar am găsit o societate, o clinică privată, care îi va testa. Noi prognozăm că 13-15 este data de începere a campionatului, mai devreme nu cred că se poate. Sperăm că nu va fi prelungită starea de urgenţă. La fotbal suntem avantajaţi că putem izola jucătorii de exterior şi ne putem desfăşura activitatea”

Rotaru a lămurit şi situaţia vehiculatului transfer al lui Planic: „Planic e un jucător  interesant, valoros, dar nu prezintă interesul nostru, nu avem niciun gând cu el, nu este pe radarul nostru, fiindcă este extracomunitar, iar la noi singurul loc este ocupat de Uros Cosic.”