Craiovenii, provocați să găsească cele mai verzi locuri din oraș!

0
438

Până pe 2 mai 2019, craiovenii sunt provocați să găsească cele mai verzi locuri în oraș sau în județul Dolj, fie că se află într-un parc, pe o stradă, în centrul sau la periferia orașului. Să facă o fotografie, să o posteze pe Instagram, folosind #InstaCraiova, iar ea poate fi una dintre cele 100 de fotografii expuse în a IV-a ediție a proiectului fotografic InstaCraiova.

«Anul acesta, proiectul #InstaCraiova are ca tematică „Jungla Urbană”. Conceptul de junglă urbană (urban jungle) este din ce în ce mai popular în arhitectură. Dacă în anii trecuți echivala cu ideea de junglă de beton, agitația din oraș și lupta pentru propria existență, acum conceptul de junglă urbană se referă la crearea mai multor oaze de verdeață în oraș, la spații verzi și chiar la grădini verticale în exteriorul clădirilor», precizează reprezentanții Asociației „Aprilie Hub”, organizator al proiectului fotografic #InstaCraiova.

„Poți să fii cât de creativ vrei, fie fotografiezi doar peisajul, fie îți fotografiezi prietenii, câinele sau pisica, poți să faci chiar un picnic și să ne arați cum a decurs, dar ține minte să găsești o perspectivă cât mai interesantă. Apoi, postează fotografia pe Instagram cu hashtag-ul #InstaCraiova și dă tag contului @instacraiova. Nu uita că trebuie să ai un profil public pentru ca noi să vedem poza”, mai spun organizatorii.

Ca în fiecare an, vor fi selectate 100 de fotografii ce vor fi expuse în perioada 11-31 mai 2019 în Sala Studio a Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri”. Vernisajul expoziției va avea loc pe data de 11 mai 2019, ora 19.30.

Proiectul fotografic #InstaCraiova a luat naștere în 2016 și urmărește promovarea artelor vizuale – fotografia, promovarea orașului Craiova, crearea unui conținut creativ calitativ pe rețelele sociale, dar mai ales crearea unei comunități dincolo de mediul online.