Dolj: Cercetați penal pentru tăiere ilegală de material lemnos

0
398

Potrivit IPJ Dolj, ieri, 01 mai, în jurul orei 21.45, cu ocazia unei acţiuni executate de poliţişti din cadrul Secţiei 15 Poliţie Rurală Filiaşi şi Postului de Poliţie Argetoaia, au fost depistaţi B. Ion, de 60 de ani şi V. Gheorghe, de 41 de ani, ambii din com. Argetoaia, care transportau cu o căruţă un număr de 32 arbori, specia salcâm, cu lungimea de 3 m şi diametrele cuprinse între 10 şi 25 cm. Din verificările efectuate a rezultat faptul că lemnele fuseseră tăiate şi sustrase din pădurea situată pe raza satului Salcia, com. Argetoaia, pădure despre care unul dintre bărbaţi susţinea că i-ar aparţine. Materialul lemnos a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos.