Dolj: O şoferiţă băută şi fără permis a băgat în spital o fată de 15 ani

0
376
ambulantaPotrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, ieri, în jurul orei 03.15, lucrători ai Postului de Poliţie Sadova au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe D.N.55, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime omeneşti. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Oraşului Bechet care a constatat că Ionica F., de 25 ani, din comuna Sadova, Dolj în timp ce conducea un autoturism, între localităţile Sadova şi Piscu Sadovei, către Bechet, pe fondul lipsei de experienţă în conducere şi a consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul autoturismului, a părăsit partea carosabilă şi a lovit un autoturism staţionat. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a unei pasagere în vârstă de 15 ani, aceasta fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru investigaţii medicale. Din verificările efectuate s-a stabilit că doljeanca nu figurează în evidenţe ca posesoare de permis de conducere, iar în momentul în care a fost testată cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condusă la Spitalul Dăbuleni unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă.