Mai mulţi oficiali europeni şi-au anulat vizita în Ucraina, din cauza scandalului Timoşenko

0
378
Iulia Timoşenko

Mai mulţi oficiali europeni şi-au anulat vizita în Ucraina, pe fondul îngrijorării create de presupusul tratament abuziv aplicat de autorităţile de la Kiev fostului premier, Iulia Timoşenko, aflată în închisoare. Atât preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cât şi Comisarul pentru Justiţie, Viviane Reding, au decis să boicoteze Campionatul European de fotbal, ce va fi găzduit de Ucraina împreună cu Polonia, iar cancelarul german Angela Merkel a sugerat că ar putea face acelaşi lucru.
Totodată, Ucraina a confirmat, luni, că cel puţin cinci şefi de stat nu vor participa la reuniunea preşedinţilor ţărilor Europei Centrale, care va avea loc pe 11 şi 12 mai la Yalta. „Preşedinţii Germaniei, Cehiei, Sloveniei, Austriei şi Italiei au anunţat că nu vor putea participa la această reuniune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Afacerilor Externe, Oleg Voloşin, citat de agenţia Interfax-Ucraina. El a adăugat că, foarte probabil, nici preşedintele Estoniei nu va mai participa la întâlnire.

Iulia Timoşenko este încarcerată din august 2011 şi a fost condamnată, în octombrie, la şapte ani de închisoare, pentru abuz de putere. Aceasta a denunţat repetat o vendetă personală a preşedintelui Viktor Ianukovici, ales în 2010, pentru a se debarasa de principalul său adversar politic. Pe 20 aprilie, Timoşenko a intrat în greva foamei, denunţând violenţele la care a fost supusă în închisoare şi represiunea politică din această ţară, iar vineri a dat publicităţii fotografii care arată vânătăi pe corp. Avocatul fostului premier a precizat că aceasta a fost bătută în închisoare. Un reprezentant al biroului procurorului, Vadim Goran, a declarat, însă, că vânătăile au fost provocate de lovirea de obiectele din cameră.

Uniunea Europeană a cerut Kievului să „prezinte urgent explicaţii” privind situaţia opozantei, după ce procesul acesteia a provocat, în 2011, o criză fără precedent în raporturile dintre UE şi Ucraina.