De 1 Mai – Primăria Melineşti s-a mutat în sediu nou

3
951

Toată lumea de pe valea Amaradiei s-a strâns de 1 Mai la Melineşti, pentru a participa la eveniment important: inaugurarea noului sediu al primăriei. Localitate străveche, cu contur, fostă odinioară reşedinţă de plasă, dar şi de raion, Melineştiul s-a făcut remarcat întotdeauna ca una din comunele bine gospodărite, tefere, racordate la nou. Acum îi spune lumea civilizată. Poziţionată geografic într-un peisaj avantajos, de-a dreptul fabulos în acest anotimp, Melineştiul place ochiului prin casele bine rostuite, îngrijite, aleile asfaltate, fiind într-un fel „un nod rutier”  spre cele două judeţe limitrofe Gorj şi Vâlcea. 

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj: „Doamna primar de la Melineşti este unul dintre cei mai puternici dintre cei 111 primari pe care îi are Consiliul Judeţean. A decis împreună cu Consiliul Local să facă o clădire de aproape 20 de miliarde de lei vechi pentru care o felicit. Patron şi şef aici va fi Măria Sa cetăţeanul. Cei care lucrează aici trebuie să ştie că sunt la dispoziţia oamenilor şi nu oamenii la dispoziţia lor”.

Patru primăriţe are Doljul, trei destoinice şi una îndoielnică (Şimnicu de Sus). Printre cele dintâi se numără la Melineşti şi Ana Ceană, femeie în etate, trecută prin greutăţile vieţii, apreciată de localnici pentru spirit întreprinzător şi hărnicie. Aceste calităţi au fost încă o dată certificate, dacă mai era nevoie, şi ieri, prin inaugurarea noului sediu al primăriei. În semn de respect şi recunoaştere, în jurul ei s-a adunat, încă de dimineaţă, aproape toată suflarea comunei, oameni veniţi special să o felicite, să se bucure împreună de inaugurarea noului simbol al localităţii şi să petreacă. Nu au fost însă singurii care au dorit să treacă pragul primăriei. Printre cei prezenţi s-au numărat primarii localităţilor de pe valea Amaradiei, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, însoţit de parlamentarii PSD din colegiul respectiv.

Investiţie de aproape 20 miliarde de lei vechi

Investiţia, în valoare de aproape 20 miliarde de lei vechi, nu a fost deloc uşor de realizat, nici din punct de vedere financiar, şi nici birocratic, obstacolele ieşind în cale încă din faza de licitaţie şi menţinându-se pe tot parcursul ridicării construcţiei.

„Proiectul l-am început în 2009. A durat foarte mult licitaţia, apoi constructorul care a câştigat s-a apucat să lucreze în septembrie 2010 şi până în decembrie acelaşi an a ridicat şi subsolul şi parterul şi  începuseră şi ceva la etaj. În 2011 s-a lucrat continuu la terminarea şi finisarea clădirii. A durat foarte mult din cauza timpului pierdut pentru introducerea gazelor naturale. A trebuit să iau aviz pentru branşare de la Bucureşti, procedură care a durat opt luni. Nu mă aşteptam la aşa ceva. Am şi spus, o clădire de 1.000 de metri pătraţi suprafaţă desfăşurată am construit-o în jumătate de an şi a durat opt luni să obţin  un aviz pentru branşarea la reţeaua de gaze naturale”, a mărturisit Ana Ceană, primarul comunei Melineşti.

Petre Petrescu, deputat PSD: „Ne-am propus să aducem Melineştiul la faima şi la gloria de altădată. Nu este posibil ca această comună cu atestate vechi să dispară. Ea este recunoscută nu numai de noi, cei din administraţie. Aici vin oameni din tot judeţul, dar şi din alte părţi tocmai pentru că este recunoscută ca o localitate foarte importantă de pe vremuri când se făcea schimb de produse. Ne dorim ca în această localitate să funcţioneze toate instituţiile statului. Avem o infrastructură care ne dă dreptul să sperăm că localitatea va creşte de acum. În următoarea perioadă vom investi în lăcaşurile de cultură, biserici, dar şi în celelalte instituţii”.

Noul sediu, o soluţie pentru problemele de administraţie

Energică şi devotată comunităţii, primăriţa nu s-a abătut de la planul iniţial, acela de a ridica un edificiu important pentru administraţia locală, care să fie o adevărată emblemă pentru întreaga comună. Totodată, noua clădire va concentra la un loc toate serviciile destinate cetăţeanului, mai ales că vechiul sediu s-a dovedit, în mai multe rânduri, a fi neîncăpător. Spre exemplu, Serviciul de Evidenţă a Populaţiei funcţiona într-o altă clădire. „Am proiectat aproape un an de zile la această clădire pentru că mai vedeam undeva ceva, mai vroiam să construiesc altceva şi spuneam proiectantului şi iar modificam şi drept să spun chiar îmi place. Deşi am fost mereu în opoziţie şi nu am beneficiat de fonduri guvernamentale am primit ajutor de la preşedintele Consiliului Judeţean Dolj Ion Prioteasa”, a specificat primăriţa.

Moment istoric pentru comună

Inaugurarea noului sediu al primăriei reprezintă nu doar un progres administrativ, ci şi un moment istoric pentru comună aşa cum a apreciat chiar preşedintele Consiliului Judeţean  Dolj. De altfel, evenimentul a fost marcat nu numai printr-o simplă tăiere de panglică, ci şi prin dezvelirea unei plăci care să amintească de acest moment.

„Este un eveniment care va rămâne consemnat peste ani. În momentul în care ajungi într-o localitate te uiţi după o construcţie care să dăinuiască în timp: o biserică, o primărie. În foarte multe locuri găsim primării vechi de peste 100 de ani. Primăria pe care o aveaţi într-adevăr nu vă mai reprezenta. Este o localitate mare şi importantă. La nivelul judeţului Dolj sunt 111 localităţi din care 104 sunt rurale. În următorii ani, cel puţin 25-30 dintre ele se vor ridica şi vor arăta ca un orăşel european”, a declarat Ion Prioteasa.

Festivitatea de inaugurare a noului sediu a continuat cu o petrecere la care au fost invitaţi toţi locuitorii comunei. Buna dispoziţie a fost asigurată de taraful de lăutari a lui Streaţă, care îşi are rădăcinile chiar din Melineşti, dar şi de alţi interpreţi de muzică populară îndrăgiţi de localnici: Valentina Fira şi Cristi Bănăţeanu. Din meniu nu au lipsit nici micii, berea şi băuturile răcoritoare.

 

Farmacie şi dispensar la Negoieşti

Tot ieri, înainte de inaugurarea noului sediu al Primăriei, în satul Negoieşti, care aparţine de comuna Melineşti, s-a tăiat panglica unui spaţiu proaspăt reabilitat în care vor funcţiona o farmacie şi dispensarul uman. Clădirea, monument istoric, cu o vechime de peste 200 de ani a avut nevoie de serioase lucrări de refacere, iar renovarea sa îi va scuti pe cei 1.000 de locuitori ai satului de un drum la Melineşti pentru a cumpăra medicamente.

Uliţele satului Negoieşti vor fi asfaltate

Printre proiecte aflate în prezent în execuţie la Melineşti se numără şi o lucrare pe fonduri europene care vizează asfaltarea centurii de vest a comunei. Aceasta are o lungime de 7,3 km şi în momentul de faţă este executată în proporţie de 20%. Primarul Ana Ceană a anunţat că în scurt timp, „va demara şi lucrarea de asfaltare a uliţelor din satul Negoieşti, care face dintr-un proiect de 12, 762 de Km”.

Micii întreprinzători sprijiniţi să acceseze fonduri europene

Primarul de la Melineşti, Ana Ceană a dat o mână de ajutor micilor întreprinzători din agricultură şi apicultură, deschizându-le drumul către atragerea de fonduri europene.

„Am îndrumat foarte mulţi tineri să acceseze fonduri europene pe măsura 1.1.2 şi pe măsura 1.4.1. Pot să spun că m-am dus cu ei şi am făcut şi şedinţe cu câte 60 de persoane, am adus AGROSTAR-ul de la Slatina şi le-am prezentat facilităţile accesării acestor fonduri. Acum, pe măsura 1.1.2 avem 42 de proiecte şi pe 1.4.1 avem 84 de proiecte. Avem nouă proiecte pe apicultură şi ceea ce mă bucură este că toţi beneficiarii sunt tineri”, a spus primarul.

CARMEN RUSAN şi RADU ILICEANU

3 COMENTARII

  1. d-na Ana Ceana, frumoasa investitie, dvs. ati construit-o… insa, ar fi fost corect sa spuneti, macar odata, adevarul! , Asa cum ati facut la inaugurarea Podului de la Spinei cand ati pacalit cetateanul sustinand ajutorul consiliului judetean,
    podul fiind o investitie pe OG

  2. cu flori ce ati avut.., a jurat pe copiii ei ca a sa iesiti din primul tuur…. daca o sa spuna adevarul

  3. melinesteanul trebuie sa stie ca investitia sediul nou al primariei este facuta din banul lor…banul public,,,,e si munca lor

Comments are closed.