Premierul Nicolae Ciucă : “Intrarea în NATO s-a făcut pe acest sacrificiu generos al militarilor români prezenţi în teatrele de operaţii”

0
495

  Prim-ministrul   României, Nicolae Ciucă, a adus, astăzi dimineaţă, un omagiu militarilor la Monumentul Eroilor Militari Căzuţi în Teatrele de Operaţii. El a subliniat faptul că la împlinirea a 74 de ani de existenţă a NATO şi la 19 ani de la intrarea României în Alianţă, trebuie acordat respect celor care au făcut sacrificiul suprem, precum şi celor care sunt gata să apere în continuare valorile pe care le împărtăşim.

   “Războiul nu este un lucru pe care să şi-l dorească cineva, cu atât mai puţin militarii, care ştiu ce înseamnă distrugerile, pierderi de vieţi umane, suferinţa şi durerea celor rămaşi în urmă. Am adus, astăzi, omagiul meu celor care şi-au dat viaţa pentru ca noi să trăim într-o lume mai sigură, sub protecţia NATO, cea mai puternică alianţă politico-militare din istorie. Viaţa de militar m-a dus, în ultimii 30 de ani, în multe teatre de operaţii ale lumii, între care Afghanistan şi Irak. Am luptat alături de oameni care nu mai sunt astăzi, am luptat umăr lângă umăr cu partenerii americani, care şi-au amestecat sângele în lupte cu ai noştri, în cel mai direct mod, fiind fraţi de arme. Iar astăzi, la 19 ani de la primirea României în NATO, când avem războiul în vecini, când în România ni s-au alăturat aliaţii pentru a întări descurajarea şi apărarea comună, am aprins o lumânare şi am reflectat asupra acestor ultimi ani. E adevărat, intrarea în NATO şi modernizarea României, ulterior integrarea în UE şi atragerea investiţiilor şi a noii bunăstări, s-au făcut pe acest sacrificiu generos al militarilor români prezenţi în teatrele de operaţii. România nu avea altceva de oferit în acei ani ai tranziţiei, dar a ştiut, prin voinţa copleşitoare a populaţiei sale şi luciditatea conducătorilor săi, să aleagă calea democraţiei, libertăţii şi vocaţiei europene şi occidentale a României. Cred că astăzi, cu atât mai mult în acest context de război, trebuie să ne amintim cu toţii de cei care au luptat şi unii chiar şi-au dat viaţa pentru ţara lor. Şi cred că este un moment de reflecţie şi asupra statutului, recunoştinţei şi deferenţei cu care trebuie să-i privim pe cei în haină militară, din orice armă ar proveni, pentru acest sacrificiu pentru România, pentru noi toţi. Ei sunt aici când avem nevoie de ei, chiar dacă, altfel, sunt decenţi, tăcuţi şi profesionişti, rezervaţi şi serioşi în tot ceea ce fac”, a  spus prim-ministrul Ciucă.

######

La Comandamentul Brigăzii Multinaționale Sud-Est și la unitățile subordonate, a avut loc ceremonia militară de înălțare pe catarg a drapelului național al României și a drapelului NATO cu ocazia Zilei NATO în România.