Gala Excelenţei din Oltenia

0
4333

În organizarea Marii Loje Naţionale din România, în parteneriat cu consiliile judeţene şi primăriile reşedinţă de judeţ din Oltenia, somptuasa sală Riviera Ballroom din Işalniţa a găzduit vineri seara, ceea ce s-a numit „Gala Excelenţei din Oltenia”. Un eveniment, cum de altfel au accentuat în alocuţiunile lor Lia Olguţa Vasilescu primarul Craiovei, Radu Bălănescu preşedintele Marii Loje Naţionale şi Cosmin Vasile preşedintele Consiliului Judeţean, menit să prilejuiască premierea unor tineri şi dascăli cu performanţe la olimpiadele şcolare din acest an. Gala de Excelenţă s-a dorit un barometru al sagacităţii unor tineri din Oltenia, care în scurt timp vor modela standardele de viaţă de pe aceste meleaguri. Alocuţiunile celor care au prefaţat, într-un fel, evenimentul, au fost calde, bine calibrate, viu aplaudate de asistenţa „la trei ace” aflată în sală. Prezentarea întregii ceremonii a revenit actriţei Alexandra Velniciuc din Capitală, bine cunoscută în spaţiul public. Un mini-concert de muzică de cameră, urmat de o suită de jocuri populare (suntem în Oltenia), au agrementat asistenţa. Au fost premiaţi cu sume în bani şi diplomele de rigoare Avram I Ionuţ Denis (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” – prof. îndrumător Mladin Florina), Stăncescu Carina (Colegiul Naţional „Carol I” – prof. Pârvuleasa Constanţa), Soare Mihai Alexandru (Colegiul Naţional „Carol I” Craiova – prof. Oprea Marilena), Curcă David (Colegiul Naţional „Carol I” prof. – Coravu Laura), Cojocaru Ana-Maria (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” – prof. Ştefan Camelina), Pătraşcu Eduard Cosmin Ionuţ (Colegiul „Ştefan Odobleja” – prof. Popa Hermina), Grigorescu M. Darius (Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” –  prof. Călinescu Mădălina), Viespescu Carina Maria (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” – prof. Dârnu Daniela), Teişanu Mihai (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” – prof. Moanţă Cristian), Negoescu Divia Petra (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” – prof. Moanţă Cristian). Din judeţul Vâlcea a fost premiat Antonio Dumitrescu, din judeţul Olt Maria Măriuţoiu, iar din judeţul Gorj Bratu Mihai (multimedaliat). Evenimentul s-a dorit a fi circumscris interesului susţinut al organizatorilor pentru Educaţie, domeniu de activitate atât de încercat, şi atât de lipsit de coerenţă din partea tuturor guvernărilor care s-au succedat în ultimii ani.