Ministerul Educației și Cercetării ia atitudine împotriva unei informații false apărute ieri, în spațiul public, conform căreia structura anului școlar 2019-2020 a fost modificată, iar cursurile s-ar relua pe 6 aprilie. Oficialii spun că o astfel de decizie depinde de evoluția pandemiei generate de COVID-19. Ministerul Educației și Cercetării va formula un denunț penal pentru ca organele abilitate să identifice persoanele care se fac vinovate de distribuirea în spațiul public a unor înscrisuri false, care au rolul de a genera confuzii și se delimitează categoric de acțiunile acestor persoane și de conținutul fals al unor astfel de documente.