INSP: Jumătate din cazurile de coronavirus, apărute în urma contactelor cu persoane venite din Italia, Marea Britanie, Spania, Franța și Germania

0
649

​​Aproape jumătate dintre cazurile de coronavirus în România (47.5%), confirmate în prima lună a epidemiei, au fost urmare a contactului apropiat cu persoane infectate sosite in Romania sau cu contactii acestora, se arată într-o analiză a Institului Național se Sănătate Publică, realizat urmărind cazurile înregistrate între 26 februarie și 29 martie.

Din totalul de 1.950 de cazuri confirmate, 420 au fost inregistrate la persoane care au revenit în România din străinatate, ponderea cazurilor de import fiind de 21.5%. Acestea au fost în scadere în fiecare săptămână. Cea mai frecventa țară de import a cazurilor rămâne Italia, urmată de Spania, Marea Britanie, Franța si Germania.

În perioada analizată 16,2% dintre cazuri au fost înregistrate în rândul personalului sanitar, infectarea fiind constanta în ultimele două săptamâni.

Analiza mai arată că cea mai ridicată incidență, în prima lună de pandemie, a fost în Suceava.

De asemenea, 75% din cazuri au fost confirmate la persoane cu vârste cuprinse între 40-79 ani, iar 127 în grupa de vârstă de peste 80 de ani. Vârsta medie a decedaților a fost de 66 ani, toate cazurile având boli cronice asociate. (Hotnews)