Începe etapa a doua de înscriere în clasa pregătitoare

0
411

Astăzi, începe etapa a doua de înscriere a elevilor în clasa pregătitoare. În perioada 2 – 8 aprilie, vor fi depuse cererile – tip de înscriere, de către părinţi, la secretariatul unităţii de învăţământ aflate pe prima poziţie dintre cele trei exprimate pentru etapa a doua, pentru copiii care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. În intervalul 8 – 10 aprilie, vor fi procesate cererile, iar pe 11 aprilie vor fi afişate listele finale la fiecare unitate de învăţământ. Între 12 – 19 aprilie va avea loc centralizarea şi soluţionarea, de către inspectoratul şcolar, a cererilor părinţilor ai căror  copii nu au fost încă înscrişi. În Dolj, din cele 5.120 de locuri prevăzute în planul de şcolarizare, mai sunt disponibile peste 700.