#InvestEU: banii care salvează vieți

0
406

Reprezentanța Comisiei Europene în România, în colaborare cu Ministerul Sănătății și specialiști în cardiochirurgie pediatrică, a organizat vineri, 30 martie, dezbaterea cu tema “Invest EU – Sprijinul Uniunii Europene pentru sectorul medical din România”. Uniunea Europeană continuă sprijinul reformei sistemului de sănătate din Romania cu proiecte concrete, în valoare totală de peste 320 milioane de euro (în perioada 2014-2020). În perioada anterioară (2007 – 2013) au fost susținute peste 600 de proiecte, între care și modulul practic „100 de inimi pentru 100 de copii”, parte a campaniei InvestEU.

“Inimioara mea este bine, sunt fericită, mulțumesc”, scrie un copil salvat prin acest proiect în jurnalul de bord al proiectului. Este unul din sutele de copii care au beneficiat până acum de acest proiect și din miile care vor beneficia pe viitor.

„Proiectul “100 de inimi” salvează vieți, la propriu. Este o dovadă vie că fondurile Uniunii Europene, atunci când sunt folosite, când se întâlnesc cu entuziasm, cu hotărâre, cu dorință de muncă şi de a reuşi, pot să aibă un impact extraordinar asupra societăţii. La final autorităţile europene sunt interesate nu doar de cheltuirea fondurilor europene, ci şi de schimbarea pe care aceste fonduri o aduc”, a declarat Angela Cristea, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România.