„Caravana cu poveşti”, prin satele Doljului

0
384

Asociaţia „Vasiliada” – ONG patronată de Mitropolia Olteniei –, în parteneriat cu Asociaţia „Fapte Bune pentru Comunitate” şi CEZ România, desfăşoară în acest an proiectul „Caravana cu poveşti”. În cadrul acestuia, voluntari ai celor două asociaţii şi-au propus să viziteze copii din cinci comunităţi izolate din judeţul Dolj (Lipovu, Sălcuţa, Greceşti, Argetoaia şi Amărăştii de Jos), pentru a-i antrena în activităţi educaţionale, menite să le insufle dragostea pentru poveşti. „Proiectul îşi propune să retrezească interesul copiilor, bucuria de a redescoperi eroii din basmele populare româneşti, să-şi dezvolte imaginaţia prin intermediul jocurilor de rol, care redau acţiuni importante ale poveştilor româneşti”, a declarat psihologul Cătălina Tănăsescu, coordonator Fundraising al Asociaţiei „Vasiliada”. Astfel, tinerii voluntari au organizat diferite activităţi în acest scop, copiii fiind captivaţi de lumea poveştilor şi basmelor. Un interes special le-au trezit basmele lui Petre Ispirescu şi poveştile scrise de Ion Creangă. Până în prezent, proiectul are peste 100 de beneficiari, a mai spus Cătălina Tănăsescu.