CAMPIONATUL EUROPEAN 2012 – PRELIMINARII – GRUPA D

0
1746

Bosnia-Herţegovina, suspendată!

Federaţia Bosniacă de Fotbal (NSBIH) a fost suspendată, ieri după-amiază, „până la noi ordine” de FIFA şi UEFA, deoarece nu a acceptat schimbarea statutului în conformitate cu recomandările celor două instituţii. Cele două foruri şi-au exprimat regretul faţă de această decizie şi anunţă că se vor întruni în curând pentru a discuta modalitatea „readucerii Bosniei-Herţegovina în familia fotbalului cât mai curând posibil”. FIFA şi UEFA cer ca Federaţia Bosniacă de Fotbal să fie condusă de un singur preşedinte şi nu de o preşedinţie tripartită compusă, în baze etnice, de membri croaţi, musulmani şi sârbi. La Adunarea Generală de marţi, de la Sarajevo, şi la care au participat 54 din 60 de membri, 28 au votat contra noului proiect de statut, 22 au votat pentru, trei s-au abţinut iar unul nu a fost prezent la vot.