Arestat pentru trafic de minori

0
400

Un craiovean de etnie romă a ajuns în arestul IPJ Dolj, în cursul zilei de joi, pentru comiterea mai multor infracţiuni de trafic de minori. Bărbatul a fost prins în urma unei acţiuni desfăşurate pe 23 martie a.c., însă la momentul respectiv Tribunalul Dolj a respins propunerea procurorilor craioveni din cadrul DIICOT de arestare a acestuia. Aceştia au făcut recurs, care a fost admis joi de magistraţii Curţii de Apel Craiova, astfel că bărbatul, care are şi antecedente, a ajuns în arest.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova cu sprijinul poliţiştilor de la Serviciul de Intervenţie Rapidă din cadrul IPJ Dolj, sub coordonarea unui procuror DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au organizat, pe 23 martie a.c., o acţiune vizând prinderea unor persoane specializate în traficul de minori. Astfel, în baza autorizaţiilor emise de magistraţi au fost efectuate patru descinderi domiciliare în municipiul Craiova, la reşedinţele persoanelor vizate, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe documente şi arme albe. În plus, oamenii legii l-au prins şi dus la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, pentru audieri, pe Leonard Prunaru, de 32 de ani, din Craiova, suspectat de comiterea mai multor infracţiuni de trafic de persoane. Din cercetările poliţiştilor şi procurorilor de crimă organizată a reieşit că, în perioada 2010 – 2011, învinuitul, împreună cu mai multe persoane, au racolat, transportat şi exploatat sexual în Roma (Italia), trei victime minore, toate din judeţul Dolj, obţinând un câştig de aproximativ 50.000 euro.

În baza probatoriului administrat în cauză, procurorul de caz a dispus reţinerea lui Prunaru pentru 24 de ore, iar pe 24 martie, acesta a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă însă instanţa a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile. Procurorii au formulat recurs împotriva acestei decizii, iar joi, 31 martie, judecătorii Curţii de Apel Craiova au admis recursul şi au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile a lui Leonard Prunaru pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori.