Sală de sport, cu fonduri europene, la Şcola Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica”

0
2672

Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” va avea o sală de sport modernă, care va fi construită cu fonduri europene. Primăria Craiova şi ADR Sud-Vest Oltenia au semnat, la sfârşitul săptămânii trecute, contractul de finanţare în valoare de 800.000 de euro.

Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” din Craiova nu dispune de o sală de sport, orele de educaţie fizică desfăşurându-se pe terenul din curtea instituţiei de învăţâmânt. Primarul Mihail Genoiu a declarat, la semnarea contractului, că investiţia era necesară, consilierii municipali solicitând chiar ca lucrarea să se realizeze cu bani de la buget. În cele din urmă, autorităţile locale au accesat un proiect european şi sala de sport se va face cu fonduri nerambursabile. „Cele două şcoli, „Gheorghe Ţiţeica” şi „Mircea Eliade” sunt proiecte culese din dezbaterile publice pe bugetul local, din anii trecuţi. Ele au fost prinse în bugetul local, dar în momentul când au apărut ghidul şi axele de finanaţare, am accesat fondurile europene”, a explicat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

S-a semnat contractul de finanţare

Contractul de finanţare a fost semnat, joi, la sediul primăriei, între conducerea instituţiei şi directorul ADR Sud-Vest Oltenia. „Mai semnăm încă un contract de finanțare cu Primăria Craiova din cele 24 de proiecte depuse pe POR 2014-2020. Autoritățile publice, în speță Primăria Craiova, ADR Sud-Vest Oltenia și Ministerul Dezvoltării, au identificat sume suplimentare care să poată să contribuie la semnarea proiectelor. S-au depus în jur 1.300 de proiecte care solicită în jur de 1,3 miliarde de euro, asta presupunând o sumă dublă față de alocarea pe care am avut-o în cadrul programului, pe această perioadă de finanțare POR 2014-2020. S-au făcut şi realocări între axele programului”, a precizat Marilena Bogheanu, directorul ADR Sud-Vest Oltenia.

Sala de sport se construieşte prin extinderea şcolii

În cadrul proiectului, sala de sport se va construi prin extinderea școlii gimnaziale, cu o suprafață de aproximativ 600 de metri pătrați. „Practic, se vor construi două corpuri, sala de sport, care va avea o suprafață de 409 de metri pătrați și o înălțime de 9 metri, și anexele, cu o suprafață de 189 de metri pătrați. Pentru obţinerea apei calde, se vor amplasa panouri solare”,a menţionat Marilena Bogheanu. De asemenea, proiectul prevede şi dotarea sălii de sport cu echipamente specifice pentru diferite discipline sportive, mobilier și echipament IT. Valoarea nerambursabilă a acestui contract este de aproximativ 800.000 de euro și reprezintă 98% din valoarea totală a proiectului, diferenţa de 2% fiind asigurată de la bugetul local.

1,3 miliarde de euro, investite în regiune

Până în momentul de față, au fost semnate 558 de contracte de finanțare, de aproape 1 miliard de euro, la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia. Directorul Marilena Bogheanu a declarat că fondurile europene vor fi mai mari, urmând să fie alocate şi alte sume. „Față de sumele pe care le avem alocate, respectiv 775 milioane de euro pe această perioadă, vor mai veni încă 200 milioane de euro, pentru a contracta proiectele din lista de rezervă, adică alte 308 contracte. Estimăm că vom ajunge la 900 de proiecte care vor fi contractate, cu o sumă de aproape 1,3 miliarde de euro”, a mai spus director ADR Sud-Vest Oltenia. Tot în această perioadă, autorităţile locale definitivează şi portofoliul de proiecte ce urmează să fie finanţate pe POR 2021-2027.

Craiova a accesat peste 100 milioane de euro

În cadrul POR 2014-2020, Primăria Craiova a accesat, potrivit directorului Marilena Bogheanu, un număr de 24 de proiecte, pentru care se va atrage suma de peste 100 milioane de euro. „Până în momentul de față, s-au semnat 19 contracte de finanțare, în valoare de 85 milioane de euro. Mai sunt încă cinci aplicații care sunt în faza de precontractare și, în perioada următoare, documentațiile care sunt transmise la Ministerul Dezvoltării, vor fi semnate”, a precizat Marilena Bogheanu. La proiectele depuse până acum de către municipalitatea craioveană se va adăuga și contractul pentru realizarea spitalul regional, care se va semna în perioada următoare. Un alt proiect cu fonduri europene este achiziţia celor 17 tramvaie noi.