Pe 28 februarie, poliţiştii din Bechet şi cei ai Postului 12 Poliţie Rurală Daneţi au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. Au fost efectuate patru percheziţii la locuinţele a patru bărbaţi din comunele Daneţi (trei) şi Mârşani. În urma acţiunii, 139 de arbori, în lungime de cca. 4 m fiecare, sustrase din pădurile din zonă, au fost ridicaţi în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, în trafic a fost depistat un tânăr din localitatea Berevoieşti (jud. Argeş), care transporta, cu o autoutilitară, cantitatea de 1 mc material lemnos, în avizul de însoţire a mărfii existând neconcordanţe, astfel că şoferul a fost amendat cu 2.000 de lei, fiind confiscată şi marfa.