Premierul Viorica Dăncilă face apel la miniştri să protejeze vieţile oamenilor şi să asigure utilităţile publice

0
425

Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut miniştrilor responsabili, ieri, să acţioneze pentru protejarea vieţii oamenilor şi asigure utilităţile publice, respectiv gaze şi energie electrică, în contextul temperaturilor scăzute din această perioadă.

”Chiar dacă este frig şi este o vreme de iarnă, calendaristic, este 1 martie, de aceea vreau să vă urez tuturor o primăvară frumoasă, astăzi, de Mărţişor. (…) Este deosebit de important să acţionăm la timp, în primul rând, pentru a proteja viaţa oamenilor, iar înainte de a face o evaluare a situaţiei din acest moment şi de a ne fixa acţiunile viitoare, aş vrea să apreciez organizarea şi mobilizarea tuturor instituţiilor cu atribuţii în situaţii de urgenţă. Vă rog ca în aceste zile, în care se anunţă temperaturi scăzute, să acordăm o atenţie deosebită asigurării utilităţilor publice – şi aici mă refer la gaze, la energie electrică – iar acolo unde sunt defecţiuni, să se intervină de urgenţă pentru remedierea lor”, a spus premierul Viorica Dăncilă.

       Ea a mai spus că România se află în continuare sub coduri de răcire accentuată ale vremii şi ninsori viscolite. ”Vom discuta astăzi, înainte de toate, despre măsurile de urgenţă care au fost şi vor fi luate de către Ministerul Afacerilor Interne şi de către celelalte instituţii abilitate la nivel central şi local în aceste zile. Am fost în legătură permanentă cu dna ministru Carmen Dan, care m-a informat despre toate situaţiile din teren, dar şi cu ceilalţi miniştri implicaţi în această situaţie”, a adăugat premierul.