Peste  400  de copii, testaţi  psihosomatic, pentru înscrierea  în „preşcolar”

0
1388

Întregul proces educaţional, aşa cum prevede legea, pentru înscrierea în clasa pregătitoare, a început deja, iar Inspectoratul Judeţean Şcolar s-a conformat acestor reguli. Până în acest moment putem vorbi de peste 5.000 de locuri repartizate în segmentul respectiv.

monica sunaEste un calendar bine pus la punct, conform metodologiei, în ceea ce priveşte înscrierea în clasa pregătitoare. «Suntem în prima etapă, a înscrierii copiilor, şi am făcut tot ceea ce a fost necesar, bineînţeles, cu respectarea legii. Foarte  importantă este  şi  o altă fază: mergem, în paralel, cu evaluarea psihosomatică  a copiilor care, aşa cum se ştie,  se face în grădiniţe, din acest an. La acest moment avem, în Craiova, 400 de copii testaţi, activitate desfăşurată între 24-27 februarie, cu sprijinul Centrului  Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Dolj. Cred că trebuie amintit şi faptul că,  pe aceleaşi coordonate, în intervalul 6-9 martie, vor avea loc probe de examinare similare, în Centre prin care se poate asigura şi cuprinderea geografică, în aşa fel încât să nu fie vorba despre o deplasare inutilă: Şcoala  Gimnazială „Mircea Eliade”, Liceul de  Arte „Marin  Sorescu”, Şcoala Gimnazială  „Mihai Viteazul”, Şcoala  Gimnazială  „Sf. Gheorghe”, toate  din Craiova. De asemenea, la CJRAE Dolj, unde activitatea este zilnică, au  fost testaţi 20 de copii. După datele  prezente, vineri, 3 martie, echipe ale CJRAE Dolj, instituţie  cu care colaborăm foarte  bine, vor pleca în teritoriu – Filiaşi, Calafat, Băileşti, Segarcea, Dăbuleni, Pleniţa şi Leu, iar pe 10 martie se va merge la Pieleşti, Brabova şi Goieşti», a precizat prof.  Monica Leontina Sună (foto), inspector general  al  Inspectoratului Şcolar  Judeţean Dolj.

Ofertă  mare,  solicitări puţine

Fiind  în faza iniţială de înscriere în învăţământul  preşcolar  şi  primar,  se  poate  vorbi  de o structură  incipientă a  viitorului an  de învăţământ. Astfel, numărul total de locuri alocate este  de 5.048, pe mai  multe  paliere: „step  by  step” – 75  de poziţii,  66  de cereri  depuse;  învăţământ  de masă – 4.234,  pentru  care s-au  afişat 936 de solicitări; învăţământ  particular – 108 locuri, pentru care  au fost  aplicate 45 de  cerinţe;  învăţământ simultan – 661, cu  numai  31   de  cereri; învăţământ  special – 20 de poziţii, fără  vreun înscris.