Doi cetăţeni germani adepţi ai ideologiei organizaţiei teroriste Daesh (ISIS), declaraţi indezirabili

0
419

Doi cetăţeni germani, unul dintre ei de origine siriană, care au aderat la ideologia organizaţiei teroriste Daesh manifestând o predispoziţie spre violenţă, au fost declaraţi ca persoane indezirabile pentru România pentru o perioadă de 10 ani, anunţă Serviciul Român de Informaţii (SRI). “Urmare a măsurilor specifice întreprinse de către Serviciul Român de Informaţii în cooperare cu Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, s-a dispus declararea ca persoane indezirabile pentru România a doi cetăţeni germani, M.B. şi N.R., unul dintre ei de origine siriană, pentru o perioadă de 10 ani”, se arată într-un comunicat de presă al Serviciului Român de Informaţii (SRI), remis miercuri MEDIAFAX.

Cei doi au intrat în atenţia SRI în cursul anului 2016, întrucât derulau activităţi care constituiau riscuri la adresa securităţii naţionale. “Aceştia au parcurs un proces rapid de (auto)radicalizare şi au aderat la ideologia organizaţiei teroriste Daesh, manifestând o predispoziţie spre violenţă. M.B. şi N.R. au derulat activităţi de propagandă şi îndoctrinare religioasă, cu scopul atragerii unor coreligionari din România spre ideologia jihadistă. Mai mult, pe parcursul şederii în România, cei doi au prospectat ideea de a călători în Siria, cu scopul de a se alătura Califatului Daesh. Având în vedere aspectele menţionate, SRI a acţionat în scopul prevenirii materializării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, rezultate din prezenţa şi activităţile desfăşurate pe teritoriul României de către cetăţenii străini”, potrivit sursei citate.