Decrete de decorare semnate de Preşedintele României, pentru militari

0
433

decrete“Le transmit felicitările mele militarilor care marţi, 28 februarie a.c., au fost decoraţi de către Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis.
Astfel, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru curajul, devotamentul şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă pe timpul îndeplinirii unor misiuni în Teatrul de Operaţii militare din Afganistan, culminând cu incidentul din data de 26 septembrie 2016, în timpul căruia au fost răniţi, Preşedintele României a conferit:
* Ordinul Naţional ‘Serviciul Credincios’ în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de război, sublocotenentului Oprea Florin;
* Medalia Naţională ‘Serviciul Credincios’ Clasa a II-a, cu însemn pentru militari, de război, plutonierului Romilă Eduard-Vlad;
* Medalia Naţională ‘Serviciul Credincios’ Clasa a III-a, cu însemn pentru militari, de război, caporalului clasa a III-a Neagu Marcel şi fruntaşului Tarnovschi Costică-Victor.
Totodată, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru profesionalismul şi curajul de care au dat dovadă pe timpul îndeplinirii unor misiuni în Teatrul de Operaţii militare din Afganistan, culminând cu incidentul din data de 26 septembrie 2016, prilej cu care au acţionat în mod exemplar pentru salvarea camarazilor lor, Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Medalia ‘Bărbăţie şi Credinţă’ clasa I, cu însemn pentru militari, de război, plutonierului Vaţi Octavian-Florin şi caporalului clasa a III-a Puiu Constantin.
Decorările au fost făcute la propunerea Ministrului Apărării Naţionale, domnul Gabriel-Beniamin Leş”, a precizat general Nicolae Ionel Ciucă, şeful Statului Major General.