Arestat la domiciliu pentru contrabandă cu arme

0
504

Un tânăr de 26 de ani din comuna doljeană Seaca de Câmp a fost plasat în arest la domiciliu, marţi, de magistraţii Judecătoriei Calafat, fiind acuzat de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată cu arme şi muniţii. Poliţiştii doljeni au stabilit că tânărul a cumpărat trei arme şi muniţia aferentă din Bulgaria, le-a introdus ilegal în ţară, iar ulterior le-a vândut unor doljeni.

pistolPoliţiştii Serviciului de Arme, Exploziv şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Dolj s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că Mihai Ionescu, de 26 de ani, Marius Tiţă, Ionuţ Vasile, ambii de 21 de ani, toţi din comuna Seaca de Câmp, şi Liviu Muşuroi, de 19 de ani, din  Băileşti, în luna ianuarie 2017, au achiziţionat şi introdus fără drept în România, din Bulgaria, 3 arme neletale din categoria celor supuse autorizării.

Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale a rezultat faptul că doljeanul de 26 de ani, în data de 2 ianuarie a.c., s-a deplasat în oraşul Vidin – Bulgaria, de unde a achiziţionat un pistol neletal cu gaz, cal. 9 mm, şi 50 de cartuşe cu efect acustic pe care le-a vândut ulterior lui tânărului de 19 ani. La câteva săptămâni distanţă, mai exact pe 23 ianuarie a.c., Mihai Ionescu s-a deplasat din nou în Bulgaria, de unde a cumpărat alte două arme neletale cu aer comprimat, una cal. 4,5 mm, iar cealaltă cal. 5.5 mm, pe care le-a vândut ulterior celor doi doljeni în vârstă de 21 de ani.

Armele şi muniţia au fost ridicate de poliţişti în urma percheziţiilor efectuate în acest dosar, iar în cursul zilei de marţi, 28 februarie a.c., s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei patru tineri, fiind luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore faţă de Mihai Ionescu. În aceeaşi zi, inculpatul de 26 de ani, din Seaca de Câmp, Dolj a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă Judecătoriei Calafat care a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile faţă de acesta. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată cu arme şi muniţii, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.