Covrigeii de la Maestro, serviţi cu şnuruleţ

0
409

Una dintre cele mai frecventate patiserii din Craiova, care se găseşte chiar în centrul oraşului, colţ cu Prefectura, a adus, ieri, zâmbetele pe feţele clienţilor, demonstrând că se poate şi la noi să depăşeşti limitele impuse de comerţul învechit, dacă ai puţină imaginaţie şi, evident, multă bunăvoinţă. În ziua de 1 Martie, toate doamnele şi domnişoarele care au cumpărat produse de la „Maestro” au avut surpriza să-şi primească braşovenii sau cu alte produse ale casei într-o punguţă din hârtie care purta, într-un colţ, şi veselul şnuruleţ de mărţişor. A fost modul lor de a le spune clienţilor să aibă o primăvară frumoasă, un gest frumos pe care am ţinut să-l marcăm şi noi.