Parlamentul votează, astăzi, numirea lui Eduard Hellvig la şefia SRI

0
296

Plenul Parlamentului va vota, astăzi, în şedinţă comună a celor două Camere, numirea lui Eduard Hellvig la şefia Serviciului Român de Informaţii (SRI), după validarea acestuia în comisia de specialitate pentru controlul Serviciului, la propunerea preşedintelui Klaus Iohannnis. Tot astăzi, plenul reunit va adopta hotărâri de modificare a componenţei Comisiilor de cod electoral şi de revizuire a Constituţiei, dacă PNL şi PSD ajung cu negocierile la un punct comun.

          Birourile Permanente ale Camerelor au decis, miercurea trecută, la propunerea PSD, ca şedinţa de aprobare a lui Eduard Hellvig ca director al SRI să aibă loc luni, începând cu ora 16.00. Comisia de control al activităţii SRI avizase, cu o zi în urmă, favorabil nominalizarea acestuia la şefia Serviciului, la propunerea preşedinteluiKlaus Iohannis, fiind înregistrate 7 voturi “pentru” şi unul “împotrivă”. A doua zi după ce a fost propus de preşedintele Klaus Iohannis, Eduard Hellvig a primit susţinerea publică a UNPR pentru şefia SRI.

          În schimb, PSD a discutat în BPN despre susţinerea lui Hellvig, stabilind că parlamentarii social-democraţi vot vota favorabil, dar apreciind că este necesară o discuţie publică despre modul în care funcţiile din instituţiile importante sunt preluate de putere. Liberalii, prin vocea lui Ludovic Orban, au acuzat ”tergiversarea” votului în cazul lui Eduard Hellvig, ei dorind ca Parlamentul să se reunească în aceeaşi zi, miercuri, pentru a valida numirea acestuia la şefia SRI. Surse politice au precizat, atunci, că PSD ar dori să negocieze numirea viitorului şef al SIE în schimbul unui vot favorabil acordat de social-democraţi lui Hellvig, la şefia SRI, în condiţiile în care liderul PSD, Victor Ponta, vorbise în mod repetat despre respectarea principiului prinvind existenţa unui echilibru în preluarea funcţiilor de către putere şi opoziţie. Informaţia a fost, însă, negată de copreşedintele PNL, Alina Gorghiu. La rândul lui, Ludovic Orban a precizat că liberalii au solicitat ca şedinţa Parlamentului pentru numirea lui Eduard Hellvig să aibă loc miercuri şi nu a înţeles de ce PSD a propus data de luni, nedând niciun argument.

         Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat, săptămâna trecută, că liberalii au decis să-i schimbe din Comisia de revizuire a Constituţiei pe parlamentarii care şi-au încetat mandatul sau care au decis să se retragă, cum este cazul lui Crin Antonescu şi al Alinei Gorghiu. El a menţionat că vor fi înlocuiţi senatorii Crin Antonescu şi Tudor Chiuariu, foştii deputaţii Petre Roman, George Scutaru şi actualul co-preşedinte al PNL, Alina Gorghiu şi a precizat că Antonescu şi Gorghiu au decis să se retragă din Comisia de revizuire a Constituţiei.

          La rândul său, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, joi, că discuţia despre cine va fi propus pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Comisiei de revizuire a Constituţiei va avea loc în cadrul coaliţiei de guvernare, în condiţiile în care şefia Comisiei de Cod electoral a fost cedată PNL. Ponta a precizat că PSD şi PNL au schimbat preşedinţiile comisiilor de Cod electoral şi de revizuire a Constituţiei, fiecare formaţiune având un interes în preluarea uneia sau a alteia dintre comisii. ”PNL avea preşedinţia Comisiei de revizuire a Constituţiei. Domnul Antonescu a renunţat (la şefia comisiei, n.r.) şi pentru PSD proiectul USL de revizuire a Cosntituţiei era, între cele două, pe primul loc ca prioritate, iar pentru PNL era schimbarea sistemului electoral. Înţeleg că a fi preşedinte domnul Voicu, care a fost şi în 2008, când s-a făcut legea actuală, deci e cel mai în măsură să o modifice”, a spus Ponta.