Curăţenia de primăvară începe din cimitire

0
322

RAADPFL Craiova intră în forţă în cimitire pentru a le curăţa. Autorităţile susţin că persoanele care au concesionat locuri de veci nu se ocupă de îngrijirea acestora şi este nevoie de o companie amplă pentru salubrizarea lor. 

Radu Preda

Ieri, o echipă de 300 de muncitori ai RAADPFL Craiova a luat în primire cimitirul Ungureni, de lângă Parcul Romanescu, pe care l-a curăţat de vegetaţia uscată şi de resturile solide. “Am început această acţiune cu angajaţii noştri în această dimineaţă şi deja s-au ridicat de aici tone de deşeuri. Este prima dată când se face o asemenea acţiune de igienizare în cimitire”, a spus Radu Preda, directorul RAADPFL Craiova. Acesta a precizat că, până acum, se considera că este datoria concesionarilor să strângă gunoaiele de la morminte, dar mulţi dintre aceştia totuşi nu o fac. ”Curăţăm tot tot ceea ce înseamnă material lemnos, vegetaţie, dar ridicăm şi obiectele de fier care nu sunt asigurate. Sperăm ca în acest fel să eliminăm incidentele de care am avut parte în trecut, eliminăm tentaţiile pentru cei care locuiesc în zonă şi s-au obişnuit de-a lungul anilor să-şi câştige existenţa vânzând flori, coroane şi fier furate din cimitir”, a mai spus Radu Preda.

Hoţii au fost speriaţi, susţine conducerea RAADPFL

Potrivit acestuia, o veste bună este că nu se mai fură coroanele de flori din cimitir. Conducerea RAADPFL susţine că acest lucru s-a constatat de aproximativ o lună, după ce au fost implementate câteva măsuri de securitate noi, cum sunt sistemul de supraveghere video şi rotirea paznicilor de la cimitire pentru a nu se ”împrieteni” cu hoţii care dau atacul în cimitire. ”Am reuşit acest lucru prin sistemul de supraveghere pe care încercăm să-l introducem, prin paznicii pe care îi rotim tot timpul şi prin sancţiunile pentru angajaţii cu abateri. Înainte, dispăreau imediat ce plecau oamenii de la înmormântare şi ajungeau înapoi la vânzare la colţul străzii. Comisiile de disciplină din cadrul regiei lucrează din plin şi toţi cei care au abateri vor pleca”. După cimitirul Ungureni, echipele se vor muta în cimitirul Sineasca, şi acesta fiind unul foarte mare şi dificil de salubrizat.