A apărut programa pentru clasa pregătitoare

0
324

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a publicat pe site-ul instituţiei, www.edu.ro, pachetul curricular destinat clasei pregătitoare. Acesta conţine programele şcolare pentru clasa pregătitoare, precum şi planul-cadru aferent primelor clase ale învăţământului primar. Documentele sunt supuse dezbaterii publice.

Pachetul curricular aferent clasei pregătitoare conţine programele şcolare pentru următoarele discipline: Comunicare în limba română, Educaţie pentru societate, Religie, Matematică şi explorarea mediului, Muzică şi mişcare, Tehnologii de Informare şi Comunicare, Educaţie fizică şi sport, Consiliere şi Arte vizuale şi lucru manual.

Documentele sunt supuse dezbaterii publice, astfel încât toţi cei interesaţi pot contribui cu propuneri constructive, trimise la adresa de e-mail clasapregatitoare@medu.edu.ro sau, în scris, pe adresa Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului – strada „General Berthelot” nr. 28-30, Bucureşti, sector 1, cod 010168. Opiniile vor fi primite în următoarele două săptămâni.

Pe 5 martie va începe înscrierea copiilor la şcoală

Părinţii au pierdut în instanţă procesul pentru suspendarea ordinului de ministru nr. 3064/2012 care prevede organizarea acestei clase. Sentinţa magistraţilor a fost că această clasă este legală. Prin urmare, înscrierea copiilor la şcoala de la 6 ani va începe pe 5 martie a.c. Părinţii care nu-şi înscriu copiii în învăţământul primar sau împiedică înscrierea vor fi sancţionaţi în conformitate cu prevederile legale, potrivit metodologiei pentru anul şcolar 2012 – 2013.

Reprezentanţii celor trei federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar – Spiru Haret, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Educaţiei Naţionale – susţin în continuare că sistemul nu este pregătit pentru organizarea acestei clase în învăţământul primar.

Sindicaliştii susţin că sistemul nu este pregătit

Aceştia susţin că este necesară amânarea implementării acestui  pentru un an sau doi. Ei au dat ca posibilă soluţie de compromis rămânerea clasei pregătitoare pentru acest an la grădiniţă, dar prezenţa la cursuri să fie obligatorie. „Discuţia a reprezentat cel mai important lucru. După opt luni de zile am reuşit să avem un moment de dialog cu ministrul Educaţiei. Dezbaterea a fost una informală. În urma acesteia am căzut de acord că există posibilitatea de a rezolva mai multe probleme”, a declarat preşedintele FEN, Constantin Ciosu. El a spus că solicitat ministrului Educaţiei „o evaluare pe un eşantion reprezentativ privind introducerea clasei pregătitoare”.

Infrastructura şi lipsa resursei umane nu permit introducerea clasei pregătitoare  La rândul său, preşedintele FSLI, Simion Hancescu, a spus că în ceea ce priveşte introducerea clasei pregătitoare la învăţământul primar va susţine în continuare că această măsură nu poate fi luată începând de anul viitor, întrucât infrastructura şi lipsa resursei umane nu permit acest lucru. „Noi insistăm pe suspendarea acestei clase pregătitoare”, a mai spus sindicalistul.