Marin Sorescu 75 – doar ca să nu-l uităm…

0
378

Dacă în 2011 nu s-ar fi împlinit o cifră rotundă de la naşterea poetului din Bulzeşti, respectiv 75 de ani, foarte probabil că municipalitatea craioveană ar fi zis „pas” Zilelor „Marin Sorescu”, invocând lipsa resurselor financiare. În atare situaţie însă, evenimentul – aflat la cea de-a XI-a ediţie – a încăput pe agenda Primăriei şi Consiliului Local Municipal Craiova, realizat fiind în colaborare cu instituţii de cultură şi învăţământ ale urbei, pe 27 şi 28 februarie. Dar fără fastul anilor trecuţi, când avea ecouri la conacul din Cetate al poetului Mircea Dinescu, fără figuri sobre de academicieni, fără scriitorime şi actorime din Capitală ori chiar din străinătate, ci cu „de-ai casei”, cum se spune, mai ales că nelipsiţi de la mai toate manifestările au fost cei doi fraţi ai poetului, George şi Ion Sorescu.

Cum însă stereotipia manifestărilor evocative nu ne părăseşte prea lesne, actuala ediţie a Zilelor „Marin Sorescu” s-a desfăşurat după acelaşi tipic, triumfătoare fiind nu de puţine ori speech-urile lungi şi terne. S-a vorbit mult – s-au rememorat întâmplări mai mult sau mai puţin semnificative, s-au scos din nou din sertar documente şi scrisori inedite (cu a căror publicare mă-ntreb, trecând peste caracterul „inedit”, dacă şi în ce condiţii Marin Sorescu ar fi fost de acord, căci ele ţin şi de-o intimitate a omului, şi, poate, de-un mister al creatorului…). S-au făcut reproşuri privind lipsa unui nou spectacol după o piesă soresciană din repertoriul Teatrului Naţional din Craiova, care îi poartă numele, au fost readuse în faţa publicului originalele-i picturi şi chiar s-a propus acceptarea post-mortem, a lui Marin Sorescu în rândul membrilor Uniunii Artiştilor Plastici. S-au făcut concursuri de creaţie şi interpretare, s-au dat recitaluri de muzică şi poezie din creaţia sa…

 

Însă dincolo de această formulă deja obişnuită, dincolo de faptul că uneori se vorbeşte mult şi nu se spune nimic nou ori se face prea puţin în privinţa punerii în valoare a dramaturgului, Zilele „Marin Sorescu” ne ajută să nu-l uităm pe scriitorul despre care ne place să spunem că este un brand al Craiovei… Şi ne oferă, unora, un bun prilej să-l (re)citim, să-l (re)descoperim…

„Mici vietăţi ale lui Dumnezeu”, într-un spectacol plin de vervă

În ultimii ani, picturile lui Marin Sorescu au cutreierat Oltenia, dar şi câteva oraşe ale ţării, stârnind admiraţie şi intrigând, deopotrivă. «Unii ziceau că Marin Sorescu a făcut pictură naivă, unii ziceau că Marin Sorescu este greu de „categorisit” pentru pictura pe care a făcut-o, unii i-au admirat pictura, iar unii au considerat-o o simplă „toană” de-a poetului. Eu zic că Marin Sorescu a făcut o pictură „Marin Sorescu”», crede graficianul Gabriel Bratu. Şi nu puţini îi împărtăşesc părerea… Picturile lui Marin Sorescu au fost readuse, şi în acest an, în faţa publicului, într-o expoziţie deschisă la Galeria „Arta” şi organizată de Muzeul de Artă din Craiova, Fundaţia „Marin Sorescu” şi Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Craiova. Cu acelaşi prilej, a fost prezentat catalogul „Marin Sorescu – pictorul”, realizat de muzeul craiovean, cuprinzând reproduceri ale picturilor soresciene, dar şi texte de apreciere a artistului sau destăinuiri ale celor care l-au cunoscut.

«Mă întreba cineva unde putem să încadrăm genul acesta de pictură. Cred că nicăieri… Doar într-o metaforă, pe care să o aşezăm undeva pe un traseu labirintic, pentru că este o pictură care ne duce şi ne întoarce. Ne duce către textele sale scrise şi ne întoarce către spectacolul culorii. Universul acesta ar putea căpăta titlul unui tablou: „Mici vietăţi ale lui Dumnezeu”. Căci acesta este Marin Sorescu pictorul – un spectacol plin de vervă, de vioiciune, spirituală şi imagistică, plin de mustul culorii», a remarcat Florin Rogneanu, directorul muzeului craiovean.

Prima importantă expoziţie a lui Marin Sorescu a fost organizată, de Primăria Craiova, în 2005, în holul Teatrului Naţional din Craiova, lucrările fiind prezentate în următorii ani la Muzeul de Artă din Dr. Tr. Severin, Muzeul Judeţean Olt şi Muzeul de Artă din Calafat. «Important este că am reuşit să reunim aproape toate lucrările care se păstrează de la Marin Sorescu şi care sunt proprietatea fundaţiei ce-i poartă numele. Pentru că în 2007, atunci când am organizat în sălile Palatului „Jean Mihail” prima sa expoziţie de pictură, am avut doar jumătate din colecţie, cealaltă parte fiind prezentată atunci la Bucureşti. Dar în 2008, 2009 şi 2010 am reuşit să aducem în faţa publicului întreaga colecţie. Toate lucrările au trecut prin atelierul de restaurare, pentru că nu ne permiteam să le expunem fără ca ele să fie într-o stare de conservare perfectă», a precizat Florin Rogneanu. Acesta a mai menţionat că expoziţia „urmează să ajungă, anul acesta, la Muzeul Judeţean Gorj, apoi la Muzeul de Artă din Ploieşti, care şi-a exprimat dorinţa de a o avea, şi, în perioada septembrie-octombrie, la Muzeul de Artă din Braşov”.

I-au stat alături, la vernisajul care a avut loc duminică, 27 februarie, Nicolae Marinescu – preşedintele Comisiei de Cultură a Consiliului Local Craiova, şi Sorina Sorescu – preşedinte al Fundaţiei „Marin Sorescu”. «Am avut tot sprijinul Muzeului de Artă încă de la început, de când am discutat despre posibilitatea ca tablourile să intre în custodia acestei instituţii şi să fie protejate, restaurate, păstrate în nişte condiţii pe care în altă parte nu le-am fi găsit», a afirmat Sorina Sorescu. În numele municipalităţii, Nicolae Marinescu a mulţumit în mod deosebit Fundaţiei „Marin Sorescu”, «care a avut generozitatea de a oferi aceste lucrări pentru a fi puse la dispoziţia publicului, astfel încât unii să le poată revedea, iar cei mai tineri, care nu avut încă prilejul să le cunoască, să descopere această dimensiune a excepţionalei personalităţi a lui Sorescu».

Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă Craiova: «Ani de zile, Marin Sorescu a venit la muzeu cel puţin de două ori pe lună. Era perioada în care susţinea şi Cenaclul „Ramuri”, dar venea să vadă şi ce expoziţii mai au artiştii olteni, să vadă saloanele de artă. Înainte de a păşi în sălile muzeului se oprea în Cabinetul Brâncuşi, la plecare la fel… Din ciclurile de lucrări brâncuşiene l-a iubit enorm de mult pe cel al păsărilor, începând cu Măiestrele, cu Pasărea de foc şi Pasărea în văzduh, ca şi pe cel al ovoidelor sau începutului lumii. Păstrăm multe documente fotografice de la deschiderea unor expoziţii, ca cea a maestrului Ion Sălişteanu, cu care Marin Sorescu era foarte bun prieten».

Sorina Sorescu: „75 de ani? Un prilej de reflecţie şi de sinceritate”

Nepoata poetului din Bulzeşti, Sorina Sorescu, preşedinte al Fundaţiei „Marin Sorescu” şi conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova, consideră că împlinirea a 75 de ani de la naşterea lui Marin Sorescu a oferit „un prilej de reflecţie şi de sinceritate din partea instituţiilor culturale şi a celor care şi-au asumat un mod de a pune în valoare opera lui Sorescu, dar de a se pune pe ele însele în valoare, pentru că nu e vorba doar de a sprijini imaginea lui Sorescu, ci de a valorifica acel potenţial de expresivitate, de profunzime, de ideatică, de deschidere către universalitate pe care opera soresciană o oferă instituţiilor nu doar din Craiova, ci de peste tot”. Ştiute fiind diferendele cu municipalitatea pe tema modului de a-l sărbători, în ultimii ani, pe Marin Sorescu, nepoata scriitorului a trimis şi de această dată câteva săgeţi „otrăvite” în această direcţie: «Sunt multe manifestări culturale zilele acestea, le mulţumesc organizatorilor pentru fiecare în parte, pentru sinceritatea şi asumarea fără alt beneficiu decât cel al chefului de la Dinescu pe care îl ştim din anii trecuţi».

În opinia sa, pentru fundaţia pe care o conduce, ca şi pentru cercetătorii operei soresciene, cei 75 de ani ar trebui să însemne momentul realizării unui bilanţ, „să vedem în ce măsură am răspuns la aşteptările, la provocările readucerii în actualitate a operei lui Sorescu”. Referindu-se la proiectele editoriale, Sorina Sorescu a afirmat că acestea sunt „destul de coerente” şi a le-a menţionat pe cele mai recente: «Ne vom reîntâlni, în cadrul Târgului „Gaudeamus”, la lansarea ediţiei „Viziunea vizuinii”, o carte destul de puţin cunoscută a lui Sorescu. O să mai apară în cursul acestui an o traducere foarte dificilă, o mare realizare din punctul de vedere al transpunerii în limba engleză – e vorba de ediţia bilingvă a „Vărului Shakespeare” realizată de Lidia Vianu şi Adam Sorkin. Sperăm ca această traducere să se impună în circuitul pieselor de teatru, al spectacolelor şi festivalurilor „Shakespeare”. De asemenea, vom retipări una dintre cărţile fundamentale ale lui Marin Sorescu, trilogia „Setea muntelui de sare”, iar către sfârşitul anului sperăm să avem o ediţie definitivă a „Jurnalului” – o mare provocare filologică, pentru că sunt foarte multe texte risipite şi trebuie datate, puse într-o ordine firească, verificate pe manuscris».

De asemenea, Sorina Sorescu şi-a exprimat regretul că, anul acesta, Colocviul Internaţional de Exegeze şi Traductologie „Marin Sorescu” nu a mai putut fi organizat: «Pauză de gândire, de schimbare a ideilor… Ar fi trebuit să fie un colocviu despre dramaturgie, ar fi trebuit să se regăsească dimensiunea internaţională… Să sperăm că îl vom face la anul şi să sperăm că nu va fi doar un colocviu, ci o conferinţă universitară, care va intra în circuitul proiectelor de cercetare universitară. Sunt foarte multe aşteptări pentru cercetarea filologică fundamentală în legătură cu opera lui Sorescu şi sigur că sunt mari responsabilităţi pentru universitarii craioveni». Anul trecut, cea de-a III-a ediţie a Colocviului s-a desfăşurat la începutul lunii martie şi a avut ca temă «„La Lilieci” şi „lumile” folclorului românesc».

 

Ediţia a XI-a a Zilelor „Marin Sorescu” s-a încheiat marţi seara, odată cu programul de manifestări găzduit de Teatrul Liric „Elena Teodorini”, având-o ca moderator pe conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin, de la Radio „Oltenia”. Simpozionul „Marin Sorescu – după 75 de ani, drum spre nemurire…!”, lansarea cărţii „Marin Sorescu în documente şi scrisori inedite” (vol. I), de George Sorescu, şi spectacolul de poezie susţinut de câţiva actori craioveni i-au reunit pe reprezentanţi ai municipalităţii, în frunte cu viceprimarul Mărinică Dincă, şi ai lumii culturale a urbei.

Prilej de ample evocări, de înmânare a câtorva plachete comemorative – care au revenit revistei „Ramuri”, Editurii „Scrisul Românesc”, Fundaţiei „Scrisul Românesc”, Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, Liceului de Artă „Marin Sorescu” şi Universităţii din Craiova –, de redescoperire a scriitorului din Bulzeşti din noi scrisori şi documente date la iveală de fratele acestuia, prof. univ. dr. George Sorescu. 

 

„După decesul său, am considerat că este necesar ca cel puţin o parte din creaţia lui să poată vedea lumina tiparului. Din 2002 şi până în prezent am editat 12 volume – Marin Sorescu în scrisori de familie, versuri inedite, proză scurtă, cronici dramatice, cronici literare, sonete, trei jurnale de călătorie şi două volume de documente şi scrisori inedite”, a precizat George Sorescu.

Mircea Cornişteanu, directorul TNC: „Mă simt vinovat că un spectacol nou cu o piesă de Sorescu nu a mai apărut aici de trei-patru ani”

«Lipseşte o premieră a unui spectacol după o piesă de Sorescu. Aştept un spectacol care să fie nu doar o punere în valoare a operei soresciene, ci a actorilor craioveni. Acum doi ani s-au întrerupt repetiţiile la „Pluta meduzei”… Cu ani în urmă, la premiera absolută a acestui spectacol, cu rolul Căţărătorului s-a lansat într-un teatru de provincie un tânăr actor de forţa şi expresivitatea lui Şerban Ionescu. Poate că teatrul din Craiova, prin piesele lui Sorescu, ar putea să creeze astfel de ocazii de descoperire a unor talente actoriceşti în mai mare măsură decât prin „Nunta lui Puiu” sau „Se caută un tenor”, de pildă… Sunt lucruri pe care încă le aştept să se întâmple şi sunt convinsă că în momentul în care politicul va conta mai puţin şi implicarea culturală îşi va redescoperi mizele specifice şi autenticitatea, nu numai că opera lui Sorescu va fi mai bine pusă în valoare, dar potenţialul creator al acestui oraş va fi mult mai bine valorificat».

Afirmaţia îi aparţine conf. univ. dr. Sorina Sorescu şi a fost făcută la vernisajul expoziţiei „Marin Sorescu – pictorul”. Explicaţia a venit o zi mai târziu, din partea directorului Teatrului Naţional din Craiova, regizorul Mircea Cornişteanu, în cadrul Colocviului „Uşor cu Marin Sorescu pe scările timpului”. 

«Mi-a fost mult mai uşor ca regizor să pun în scenă piese de Marin Sorescu decât ca director să provoc punerea lor în scenă. Şi nu pentru că nu aş avea autoritatea administrativă necesară, ci pentru că nu am găsit regizorii – de valoare, nu orice regizori – care să dorească să realizeze spectacole după piese de Sorescu. L-am găsit pe Kincses Elemer, un regizor foarte bun, care a montat, acum câţiva ani, „Există nervi”, încă în repertoriu. Acum doi ani era vorba ca un alt regizor foarte bun, Florin Fătulescu, să pună în scenă „Pluta Meduzei”, după ce realizase spectacolul cu mare succes la Petroşani (n.r. – cu actorul Şerban Ionescu în rolul Căţărătorului). Distribuţia se făcuse deja, trebuia ca actorii să intre în repetiţii, dar Florin Fătulescu a declinat totul, pentru că avut o altă ofertă, mai tentantă, pentru o comedie, la Bucureşti», a explicat Cornişteanu.

«Mă simt vinovat că un spectacol nou cu o piesă de Sorescu nu a mai apărut aici de trei sau patru ani. Nu îmi iau angajamentul, pentru că vremurile sunt aşa cum sunt, dar în mod sigur, în una dintre cele două stagiuni care urmează şi cât mai sunt încă director aici, o piesă de Marin Sorescu în premieră va fi pe scena noastră. Nu-mi rămâne decât să găsesc un regizor de primă mână care să monteze un nou spectacol Sorescu», a continuat directorul TNC. În prezent, instituţia craioveană are în repertoriu trei piese de Marin Sorescu: „Există nervi”, „Iona” şi „Paracliserul”.

Conf. univ. dr. George Popescu, Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova: «Nu ştiu dacă Marin Sorescu mi-a fost un prieten. Ştiu, cu siguranţă, că eu i-am fost nu doar admirator, ci chiar prieten».

Conf. univ. dr. Gabriel Coşoveanu, preşedinte al Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România: «Marin Sorescu avea ochii rotunzi, iscusiţi şi jucăuşi, o figură ascuţită ca o contradicţie, sub un păr ca o ciupercă de bombă atomică. În scris, lucrurile stăteau pentru el altfel: zburdălnicia deasupra, catastrofa dedesubt. Marin Sorescu avea o manieră nu de a ataca subiectul, cum se spune, folosind o expresie căzută în clişeu. El nu ataca nici un subiect, el îi dădea un bobârnac şi acel subiect începea să curgă într-un fel neobişnuit. Oricum, programul său poetic – şi întregul său program scriptic – aşa cum îl deducem din jurnale, din cărţile publicate, restituite nouă de curând de George Sorescu şi de familie, nu avea nici un fel de gând de a desluşi lucrurile. Dimpotrivă, se obstina să rămână în logica aceea a lui „doi peri”. În programul acesta scriitoricesc şi de viaţă al lui Marin Sorescu, lucrurile… se dădeau de-a dura, exact cum pământul se dă de-a dura în jurul soarelui, cărţile se dau de-a dura în jurul oamenilor, bărbaţii se dau de-a dura în jurul femeilor şi aşa mai departe. Totul are o mişcare entropică, neobişnuită, neliniştitoare. În fond, a te da de-a dura este o expresie care exprimă un homo ludens. Asta a fost Marin Sorescu toată viaţa».

«Când s-a interzis „Există nervi” a fost… ca şi cum cineva mi-ar fi ucis copilul!»

În regia lui Mircea Cornişteanu, la Naţionalul craiovean au fost montate, înainte de 1989, trei spectacole după piese soresciene: «Înainte de anii ’80 – prima variantă a piesei „A treia ţeapă”, la începutul anilor ’80 – „Există nervi”, iar în noiembrie-decembrie 1989 am început repetiţiile pentru premiera mondială a „Vărului Shakespeare”», povesteşte Cornişteanu. Care a fost însă soarta acestora… e doar pe jumătate o plăcere pentru regizor să-şi amintească.

«„Vărul Shakespeare” a aşteptat aproape trei ani până să primească aprobarea de la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste şi când, în sfârşit, a primit-o, a avut şansa şi neşansa, în acelaşi timp, ca premiera să aibă loc într-un moment în care Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste dispăruse… Premiera a fost în primăvara lui 1990, la câteva luni după ce am sperat cu toţii că lucrurile o să se schimbe. Spectacolul din ’90, deşi era unul grandios, la care s-a depus un mare efort de creaţie din partea tuturor, din nefericire n-a mai avut impactul de care s-ar fi bucurat, cu siguranţă, dacă n-ar fi venit decembrie ’89. Lumea nu mai era interesată de teatru, ce se întâmpla pe-afară era mult mai interesant decât ce se întâmpla aici. În felul ăsta, spectacolul s-a stins, din cauză că nu venea lumea la teatru – nu numai la piesa lui Sorescu, ci la nici o piesă. Timp de vreo câţiva ani a fost o mare criză de public. „A treia ţeapă” s-a jucat vreo zece ani cu mare succes, a obţinut şi premii la Festivalul „Cântarea României”.

„Există nervi”… e greu de spus că s-a jucat. A avut parte de câteva vizionări, dar a fost interzis de tovarăşul Miu Dobrescu, fostul preşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, care era prim-secretar aici. A fost, poate, cea mai dureroasă lovitură pe care am primit-o vreodată în carieră, nu numai eu, dar şi Tudor Gheorghe, şi Sasu, şi Ileana Sandu, şi Petre Gheorghiu-Dolj, şi Tamara Popescu şi, evident, Marin Sorescu. Trebuie să mă credeţi pe cuvânt că era un spectacol absolut excepţional, unul dintre puţinele cu care mă mândresc că le-am făcut în cariera mea. A fost ca şi cum cineva mi-ar fi ucis copilul! Ţin minte că, după vizionare, tovarăşul Miu Dobrescu a spus că este un spectacol reacţionar, că nu este nimic de schimbat la el, ci trebuie eliminat, iar Sorescu, dacă vrea să fie jucat, să fie jucat acolo, în Belgia! Asta pentru că tocmai i se jucase „Există nervi” în Belgia… Era inexplicabil, pentru că Miu Dobrescu de obicei nu se purta atât de mârlăneşte, dar am aflat ulterior ce s-a întâmplat.

Era vorba de informaţiile pe linie de „organe” legate de viitorul scandal care a izbucnit la puţină vreme după interzicerea spectacolului nostru, cu transcendentalii. Informaţiile ajunseseră şi la Miu Dobrescu şi el a vrut să arate că e vigilent şi că putregaiuri de piese scrise de asemenea oameni care participă la meditaţia transcendentală nu au ce căuta în repertoriul unui teatru, într-un loc în care el, Miu Dobrescu, stă vigilent de pază…».

Colocviul „Uşor cu Marin Sorescu pe scările timpului” – organizat, luni, de Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” – a fost urmat de vizionarea spectacolului „Matca”, în regia Alinei Rece şi scenografia lui Silviu Bârsanu. Spectacolul – a cărui premieră oficială este anunţată pentru începutul săptămânii viitoare – îi are în distribuţie pe doi actori ai Teatrului „Colibri”, Ionica Dobrescu şi Mihai Brumă-Uzeanu.