Cum s-a încercat comasarea Spitalului de la Leamna prin adrese false

13
2361
Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna

Ideea comasării spitalelor a stârnit un val de nemulţumire în rândul managerilor din toate colţurile ţării, care au clasificat măsura drept una aberantă. Nu a existat o unitate sanitară care să îşi dorească acest lucru. Cu toate acestea, în judeţul Dolj, există un om, fost director la Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna, care a venit în întâmpinarea acestei măsuri, reuşind, se pare, prin ameninţare, să convingă mai mulţi angajaţi să semneze un tabel prin care declarau că sunt de acord cu comasarea unităţii în care lucrau. Tabelul cu semnăturile celor 74 de angajaţi a fost trimis Ministerului Sănătăţii.

La data de 7 februarie a.c. Sindicatul „Sanitas” Leamna a trimis o adresă ministrului Sănătăţii Cseke Attila, prin care îl informau că salariaţii spitalului nu sunt de acord cu comasarea. „Salariaţii spitalului de reprezentanţi prin Sindicatul „Sanitas” Leamna, consideră inoportună modificarea statutului actual al spitalului şi comasarea acestuia cu o altă unitate sanitară, pe considerentul că unitatea are personalitate juridică independentă de la anul 1927 moment al înfiinţării ca Sanatoriu TBC cu un număr de 205 paturi în prezent unitatea având un număr de 154 de paturi cu îndeplinirea standardelor de suprafaţă la nivelul saloanelor, finanţarea fiind asigurată independent prin contract de prestare servicii medicale cu CAS Dolj în limita protocoalelor terapeutice dar şi a limitării plafonului la fondul de salarii în limitele stabilite de Legea 95/2006 cu modificările ulterioare. Despre unicitatea spitalelor de TBC, respectiv Pneumoftiziologie ca în situaţia noastră se specifică şi în literatura de specialitate din domeniu. (…) În urma controalelor efectuate de către organele abilitate la mijlocul anului 2010 şi de către dl. dr. Adrian Streinu Cercel – secretar de stat în Ministerul Sănătăţii s-a constatat că unitatea noastră îndeplineşte regimul stabilit de un Spital de Pneumoftiziologie. Cuvântul de susţinere a menţinerii situaţiei actuale este dat de membrii sindicali compus din toate categoriile profesionale inclusiv medicii de Pneumologi din spital în număr de 102 membrii din 119 angajaţi”, se arată în adresa Sindicatului „Sanitas” Leamna semnat de preşedintele Oana Cojocaru.

Angajaţii induşi în eroare

La data de 11 februarie a.c., ministrul Sănătăţii Cseke Attila a primit o altă adresă, semnată de 74 de angajaţi de la Spitalul de PNF Leamna, care contesta adresa cu nr. 2/07.02.2011, emisă de Sindicatul „Sanitas”, privind menţinerea statutului juridic al spitalului „deoarece noi nu am fost consultaţi în această problemă”. „Menţionăm că suntem de acord cu comasarea spitalului nostru cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, deoarece pierderea relaţiilor contractuale cu CAS Dolj şi nederularea Programului Naţional de Control al Tuberculozei, nu ne mai permite desfăşurarea activităţii medicale”. Angajaţii care au semnat tabelul au declarat că au fost induşi în eroare neştiind ce semnează. Mulţi dintre ei au spus că au semnat de frică, fiind ameninţaţi că spitalul până la urmă va fi comasat şi nu vor face parte din personalul preluat de Spitalul de Urgenţă Craiova, dacă nu colaborează. „Am ajuns în situaţi să fim primul spital din ţară care să fim pentru comasare. Cei care au conceput această listă au folosit în mod fraudulos antetul CJ Dolj care se aplică doar în chestiuni oficiale ale conducerii spitalului. Au trimis lista după faxuri particulare pe adresa Ministerului Sănătăţii”, a declarat o sursă din Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna. Aceleaşi surse spun că omul care a venit în întâmpinarea comasării este medicul Cornel Ivan, fost director la Spitalul de la Leamna în perioada ianuarie – iunie 2010.

Obligată să înregistreze o adresă fără acordul conducerii

Există o declaraţie a Victoriei Augustina Codiţoiu, angajată a spitalului, în care aceasta afirmă că a fost „obligată” de dr. Mihaela Dinu să dea un număr de înregistrare celei de a doua adrese. „(…) În data de 11.02.2011, ora 9.00, am fost obligată să înregistrez o adresă către Ministerul Sănătăţii, deşi aceasta nu era semnată de conducerea spitalului şi nu am fost lăsată să aduc la cunoştinţa conducerii această înregistrare de adresă de către dr. Mihaela Dinu, care m-a obligat să nu comunic conducerii spitalului, deşi ar fi trebuit în mod legal să comunic adresa”, a explicat Codiţoiu Victoria, într-o declaraţie prin care aducea în atenţia conducerii unităţii cele întâmplate.

Număr de înregistrare fals

În timp ce Cornel Ivan şi Mihaela Dinu făceau presiuni asupra angajaţilor pentru a semna tabelul prin care îşi dădeau acordul ca unitatea să fie comasată, liderul de sindicat şi conducerea spitalului habar n-aveau de ceea ce se petrece. „Eu am semnat o singură hârtie prin care arătam că nu suntem de acord cu comasarea. Cel de-al doilea tabel, a circulat în perioada în care eu am fost liberă şi s-a făcut pentru a duce oamenii în eroare. Au venit oamenii după şi au spus că au regretat ce au făcut. În jur de ora 13.00 – 14.00 m-au sunat oamenii că au apărut nişte hârtii prin spital, dar nu au ştiut pentru ce sunt. Orice sindicat vrea să-şi apere oamenii, şi noi am apărat drepturile lor. Eu nici nu am văzut tabelul”, a declarat liderul Sindicatului „Sanitas” Leamna Oana Cojocaru. Conform Registrului Spitalului PNF Leamna reiese faptul că adresa trimisă de Cornel Ivan ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, are un număr de înregistrare fals pentru că la numărul 248 din data de 11.02.2011, la rubrica de provenienţă a documentului, apare menţiunea „Achiziţii”, iar la conţinutul pe scurt al acestuia – „Notă justificativă-reţea telefonie”, ceea ce demonstrează că la presiunile făcute asupra sa, Victoria Codiţoiu, fără a ceda în totalitate, a înregistrat adresa cu un număr oarecare, după care a atenţionat conducerea.

Mirajul funcţiilor

Iniţiativa celor doi medici Cornel Ivan şi Mihaela Dinu este de neînţeles, ţinând cont de faptul că transformarea şi alipirea cu Spitalul de Urgenţă Craiova ar fi lăsat fără locuri de muncă 80 de angajaţi din 119, adică mai mult de jumătate dintre medici şi asistenţi şi ar fi redus numărul de paturi de la 154 la 100, pentru a se conforma legii. Singura explicaţie logică ar fi aceea că arătând disponibilitate şi venind în întâmpinarea măsurilor propuse de Ministerul Sănătăţii, unul dintre ei ar fi fost numit şef de secţie, iar celălalt administrator şi, în această calitate, cei doi ar fi făcut selecţia de personal care urma să fie preluată de Spitalul de Urgenţă Craiova.

LAVINIA ILINA şi MARIN TURCITU

13 COMENTARII

  1. nici un medic nu-si pierdea locu de munca nu mai dezinformati oamenii din contra pentru medicii si asistentele acelui spital este mai bine sa se comaseze pentru ca daca nu se comaseaza acel spital fie se transforma in camin de batrani(situatie in care medicii isi vor pierde locul de munca) fie vor fi un spital de gradul 5 deci cu cea mai proasta salarizare pentru ca sunt spital de monospecialitate.apropo verificati cum doamna letitia butaliu(medic de familie) poate fi numita director medical intr-un spital de specialitate si mai ales cum a fost renumita in functie dupa ce s-a descoperit ca si-a acordat singura concediu medical

  2. E o minciuna sfruntata ca doamna Dr. Letitia Butaliu si-ar fi acordat concediu medical singura.Domnul Dr. Ivan Cornel nu face alceva decat sa dezinformeze si sa dezbine salariatii.Nu stiu ce tot are cu acesta doamna.

  3. Eu un singur lucru nu inteleg cum toate spitalele din tara nu doresc comasarea numai un singur spital din dolj (o parte din salariati in frunte cu fostul manager ivan cornel) doresc comasarea.
    Acesti oameni ori nu inteleg despre ce este vorba, ori au fost invatati in ultimii 17 ani sa asculte de stapan (ghiciti voi cine este acela)si in ambele cazuri sa le fie drumul spre somaj mai usor.

  4. DR Ivan Cornel are o problema personala cu dr Butaliu Letitia de 2 ani.In sedinte a jignit-o si a umilit-o in ultimul hal.Dr Ivan se crede stapan pe spitalul Leamna.

  5. pai in conditiile puse de guvern e normal sa isi doreasca asta decat sa se desfiinteze spitalul.Ministrul sanatatii a anuntat ca spitalele care nu se comaseaza pana pe 1 aprilie vor ramane fara contract cu casa deci nu vor mai functiona ca spital.In concluzie decat sa se transforme in camin de batrani iar medicii sa-si piarda locul de munca, au semnat ca sunt de acord cu comasarea.Nu cred ca au fost obligati de cineva sau indusi in eroare pentru ca fiecare salariat s-a trecut nominal pe lista.Informati-va mai bine inainte sa publicati un articol nu mai mintiti oamenii

  6. Nu stiu ce aveti cu mine. Eu am considerat spitalul leamna casa mea de aceea mi-am facut garaj acolo. Mi-am adus si cei 30 de stupi pe care ii iubesc mult de tot si a caror miere o dadeam bolnavilor pe sume modice (sau ma rog aproximativ). E spitalul meu pretios si nu vreau sa-l pierd. Imi este dor si de masina de la leamna (rabla asa cum era dar avea sofer si benzina gratis) si de multe altele. Dar cel mai dor imi este sa conduc, sa fac pe seful, pe tiranul chiar. Toti sunteti niste rai dar o sa ma intorc.

  7. nu stiu de va speriati toti ca se intoarce domnul cornel ivan.in cazul in care spitalul se comaseaza postul de director nu va mai exista deci nu are unde sa se intoarca daca tot va e asa frica de el.Dar mai bine v-ati uita ce salarii aveati cand era dansu director si ce salarii aveti acum sau va puteti uita ce datorii avea spitalul cand era condus de dansu si ce datorii are acum

  8. Citesc cu consternare mesajul lui Florin si constat, cu stupoare, ca este rezultatul unei minti zdruncinate de deziluzii, care, in urma unor dezamagitoare introspectii interioare, scapa un big bang scremut al singurului neuron valid din capul sau, dand nastere unor asemenea elucrubatii despre sbiecte care, oricum, sunt peste puterea sa de intelegere. Numai cine nu o cunoaste, sau o persoana de rea credinta, poate sa improste cu noroi in Doamna Dr. Letitia Butaliu, a carei probitate morala si umana este de notorietate. Iar, prin atingerea -chiar daca fortata si cu ingrijoratoare deficiente in exprimare – a problemei comasarii spitalelor, da dovada neputintei intelectului sau de a discerne intre rau si bine. Dar, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.

  9. Sa nu credeti ca vreau sa revin pt salariul ala mizerabil de manager, pt ca eu oricum am pensionariile ilegale (minim 5 pe luna x 2500 lei)din care oricum pot sa-mi acopar cheltuielile celor 5,6,7 proprietati pe care le detin ( oricum insuficiente pt lacomia mea). V-am tot zis sa stati linstiti ca atunci cand o sa revin ma voi imtitula RASPUTIN…

  10. Cand a fost schimbat prima data dr Ivan din functia de manager a fost foarte suparat ca 90% din angajati s-au bucurat de shimbarea dumnealui,si a promis ca atunci cand se va intoarce,nu se va mai intoarce dr.Ivan ci Rasputin,ceea ce s-a si intamplat.S-a razbunat in stanga si in dreapta pe angajatii “infideli”.Dar si-a pus macar un moment intrebarea de ce s-au bucurat 90%din angajati cand a fost schimbat?Poate pt ca avea grupul lui exclusivist si daca nu faceai parte din el stateai in teroare la servici,ajunsesem sa ne fie frica sa mai vorbim sau sa ne mai salutam intre noi,ca ti se si punea bulina neagra.Chiar a fost o perioada de cosmar care sper sa nu se mai repete.Acum lanseaza zvonuri dr.Ivan ca o data cu comasarea are si lista facuta cu cine o sa “zboare”.Cum isi permite sa sustina asa ceva?

  11. florin nu a jignit pe nimeni nu inteleg de ce ai reactia asta.Daca citesti mai atent el s-a referit la faptul ca Spitalul Leamna este un spital pneumoftiziologie si desi acolo exista medici pneumologi unii cu mare experienta totusi autoritatile locale au decis sa puna director medical un medic de famile.Chiar ti se pare normal acest lucru?Cum poate ea coordona activitatea medicala in acel spital?

  12. Cand am venit ca director in anii 90, am invins miseleste un medic de valoare al acestui spital inhaitat fiind cu un aistent de la laborator. Au trecut atatea partide pe la putere si i-a fentat pe toti pana in 2009 cand nu am mai putut pacali e nimeni. A venit manager un jurist pe care l-am reclamat si la Dumnezeu, noroc ca Georgescu a fost impotriva lui si am avut succes sa revin. Ghinionul m-a urmarit dinn nou si spitalul a fost dat la CJ. I-am injurat pe toti de mama focului ca au luat functia si de atunci nu mai suport. Incerc sa fac orice ca spitalului sa imi revina, e al meu, e casa mea, am hainele aici la leamna, am stupii mei fericiti la care muncesc muncitorii, sclavii mei, am garaj in care tin mierea si celelalte materiale pe care le iau. Cand eram director aveam masina mea, masina aia era masina mea ma lua de acasa si ducea acasa. Totul e al meu, imi este dor de tot si nu mai intereseaza de nimic si de nimeni daca eu sunt director la leamna. Ma predau pentru functia mea de dor, de director pardon.

Comments are closed.