În arest, după ce au bătut doi bărbați și au vandalizat o stație de combustibili

0
447

Polițiști de la Secția 2 Poliţie Craiova au reținut, pentru 24 de ore, patru bărbați (de 24, 29, 30 şi 53 de ani), toţi din Craiova, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de purtare abuzivă şi distrugere. Din cercetările efectuate, oamenii legii au stabilit că, pe 28 ianuarie a.c., persoanele în cauză s-ar fi deplasat, în calitate de agenţi de intervenţie ai unei firme de securitate şi pază din Craiova, la o staţie de combustibili de pe Bulevardul “Nicolae Romanescu”, unde ar fi agresat fizic doi craioveni de 34 şi 41 de ani, care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportaţi la spital. De asemenea, indivizii ar fi spart geamul uşii de acces în staţie.

În urma probatoriului administrat, cei patru au fost reținuţi pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj.

Astăzi, au fost prezentaţi Judecătoriei Craiova, care a dispus arestarea lor preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.