Şofer urmărit de poliţişti pe străzile din Craiova

0
405

Noaptea trecută, poliţişti din cadrul Secției 5 Poliție Craiova şi jandarmi din cadrul G.J.M.B. Craiova, în timp se aflau în executarea atribuţiilor de serviciu pe strada  “Toporași”, din localitate, s-au sesizat cu privire la faptul că un autoturism a demarat în trombă la vederea autospecialei de poliție.

Autoturismul a fost urmărit de poliţişti cu autospeciala având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, pe mai multe străzi din Craiova. Urmărirea s-a finalizat pe strada “Grigore Gabrielescu”, unde conducătorul auto a abandonat autoturismul, încercând să-și asigure scăparea prin fugă. Acesta a fost urmărit pedestru de către poliţişti, fiind prins în pe strada “Micșunele”, din localitate. Astfel, conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 37 de ani, din Craiova. Cel în cauză a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest cât şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.