Acţiuni ample de verificare măsurilor de securitate asigurate de operatorii economici de valori

0
532

În perioada octombrie – decembrie 2020, poliţiştii structurilor de ordine publică au acţionat pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului agenţilor economici, pentru verificarea legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii de securitate, precum și pentru îmbunătăţirea modului de executare a serviciului de personalul de pază şi protecţie.

 

Sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, polițiștii strucuturilor teritoriale de ordine publică au efectuat, la nivel național, o serie de acțiuni, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor care aduc atingere patrimoniului deţinătorilor de valori şi cu privire la legalitatea funcţionării prestatorilor de servicii în domeniul securităţii fizice. Acțiunile au vizat obiectivele care operează cu valori, respectiv unităţi şi instituţii de interes public, unităţi bancare, instituţii de creditare din categoria organizaţiilor cooperatiste şi I.F.N., societăţi care au ca obiect de activitate schimbul valutar, case de amanet/unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii din metale preţioase, unităţi poştale, staţii de comercializare a carburanţilor/combustibililor, spaţii comerciale cu suprafeţe mai mari de 500 mp, săli şi incinte de exploatare a jocurilor de noroc, prestatori de servicii de pază şi de sisteme tehnice, dar și alte categorii de unităţi. În cele 3 luni, au fost evaluate măsurile de securitate fizică la 12.751 de agenţi economici și instituții publice (sau de interes public) și au fost efectuate 650 de controale privind respectarea legislației incidente în domeniul sistemelor de securitate private de către prestatorii de servicii de securitate. Din verificări a reieșit că majoritatea entităţilor cu cerinţe speciale, respectiv 8.203 unităţi (83%) au implementat cerinţele minimale de securitate fizică în termenul de conformare, îmbunătăţindu-şi astfel nivelul de securitate, fapt care a dus la evitarea producerii unor evenimente negative majore în acest domeniu. În celelalte cazuri, au fost stabilite măsuri şi termene de remediere a neajunsurilor constatate, fiind aplicate 857 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.378.350 de lei.Astfel, din totalul celor 3.655 de unităţi şi instituţii de interes public controlate, polițiștii au constatat că peste 76% au implementat cerinţele minimale prevăzute de lege, fiind identificate 129 de unităţi cu sisteme electronice nefuncţionale. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 167 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 184.750 de lei.

Controale şi la instituţiile bancare şi casele de schimb valutar

De asemenea, polițiștii au efectuat 495 de controale la unităţile bancare, constatând că, în majoritatea cazurilor, au fost implementate cerinţele minimale prevăzute de lege, însă, în 6 cazuri, sistemele electronice ale obiectivelor nu erau funcţionale. Pentru deficienţele constatate, au fost aplicate 28 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 83.700 de lei. În urma controalelor efectuate la 301 societăţi care au ca obiect de activitate schimbul valutar, polițiștii au constatat că 298 au implementat cerinţele minimale, în 2 cazuri,  sistemele electronice ale obiectivelor nu erau funcţionale, fiind dispuse măsuri pentru remedierea defecţiunilor. Urmare a deficienţelor constatate, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.200 de lei. Polițiștii au verificat și 182 de instituţii de creditare din categoria organizaţiilor, pentru deficienţele constatate fiind aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.300 de lei. De asemenea, polițiștii au controlat 293 de case de amanet/unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii din metale preţioase, constatând că 95% au implementat cerinţele minimale. Au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 35.600 de lei. Au fost controlate și 860 de unităţi poştale, constatând că aproximativ 50% au implementat cerinţele minimale, fiind identificate 138 de unităţi la care sistemele electronice de securitate nu erau funcţionale. Astfel, polițiștii au aplicat 134 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 370.900 de lei. Au fost efectuate controale la 583 de staţii de comercializare a carburanţilor, constatând că 93% au implementat cerinţele minimale, fiind identificate 11 unităţi la care sistemele electronice de securitate nu erau funcţionale. Polițiștii au aplicat 65 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 78.400 de lei. Polițiștii au efectuat și 1.925 de controale la săli de jocuri de noroc, constatând că 90% au implementat cerinţele minimale, fiind aplicate 201 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 306.200 de lei. În ceea ce privește prestatorii de servicii de pază şi de sisteme tehnice, pentru verificarea modului de executare a serviciilor de pază, polițiștii au controlat 165 de societăţi specializate, puncte de lucru şi obiective ale acestora. În cadrul acţiunilor, au fost identificate 2 societăţi ce au angajat personal cu contract part-time (sub 8 ore). De asemenea, s-a constatat că 15 societăţi nu respectă prevederile legale, fiind aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 40.000 de lei. Poliţiştii vor continua acţiunile de acest fel, cu accent pe legalitatea funcţionării societăţilor de pază şi evaluarea eficienţei serviciilor prestate de acestea.