Perioada în care vor avea loc simulările pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat 2018

0
460

Ministerul Educaţiei a anunţat că, în luna martie, elevii din clasele a XI-a şi a XII-a vor susţine simulările probelor scrise pentru Bacalaureat, iar cei din clasa a VIII-a, pe cele la Evaluarea Naţională, fiind vorba de aproximativ 500.000 de elevi care sunt aşteptaţi să se înscrie.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii de clasa a VIII-a vor începe pe 5 martie, cu simularea la limba română, vor continua a doua zi, pe 6 martie, cu cea la matematică, iar rezultatele vor fi comunicate pe 16 martie.

În ceea ce îi priveşte pe colegii lor mai mari, elevii din clasele a XI-a şi a XII-a, aceştia vor susţine simulările probelor scrise pentru Bacalaureat în perioada 19-22 martie. Simularea la limba română va avea loc pe 19 martie, cea la matematică sau istorie pe 21 martie, iar cea la alegere, în funcţie de profil sau specializare, va avea loc pe 22 martie. Elevii vor primi rezultatele pe 30 martie.

La aceste simulări sunt aşteptaţi să se înscrie aproximativ 500.000 de elevi, prezenţa nefiind obligatorie.

“Obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenelor pe care le vor susţine la finalul celor două cicluri de învăţământ, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare la examenele propriu-zise. Subiectele sunt elaborate de către specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe www.subiecte.edu.ro. Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de către MEN.

Fiecare unitatea şcolare va analiza rezultatele elevilor la aceste simulări împreună cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte. (Mediafax)