Numărul azilanţilor în Europa a scăzut cu 43% în 2017 comparativ cu anul precedent

0
390

Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO) a comunicat joi că numărul persoanelor care au cerut azil în Europa a scăzut cu 43% în 2017 comparativ cu anul anterior. Potrivit agenţiei, 706.913 de oameni au solicitat azil în cele 28 de state membre UE, plus Norvegia şi Elveţia, în anul 2017. Dintre aceştia, peste 98.000 fiind din Siria, iar peste 40.000 din Irak, Afganistan sau Nigeria. EASO a precizat că aproximativ 40% din solicitările de azil formulate în 2017 au fost acceptate. Acesta este al doilea an consecutiv în care numărul azilanţilor este în scădere comparativ cu 2015, atunci când peste un milion de persoane au sosit în Europa.